După primirea călduroasă oferită de către credincioşii din Frata, în biserica parohială cu hramul ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” începând cu ora 16:00, s-a săvârşit slujba Vecerniei Mari din această perioadă a Triodului în sobor de preoţi din care au făcut parte părintele protopop de Turda, Alexandru Rus, Pr. Lect. Univ. Dr. Liviu Vidican-Manci, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, pr. Cătălin Bucevschi cel care a păstorit parohia Frata timp de aproape 9 ani de zile, pr. Marius-Ionuţ Souca, noul preot paroh, precum şi alţi preoţi invitaţi alături de credincioşii din Frata.
La finalul slujbei părintele protopop a dat citire deciziei de numire în parohie a noului preot, i-a adresat câteva îndemnuri părinteşti, apoi l-a prezentat pe noul paroh, oferindu-i, aşa cum este tradiţia, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi cheile bisericii.
La eveniment a participat domnul primar al comunei Frata, Cherecheş Cristian-Miron şi domnul viceprimar Pop Vasile.
La final, noul paroh, pr. Marius-Ionuţ Souca, a adus cuvânt de mulţumire Bunului Dumnezeu, Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, părintelui protopop Alexandru Rus, părintelui Cătălin Bucevschi şi preoților prezenţi, familiei sale şi tuturor celor ce au contribuit la formarea sa. În mod deosebit a adus alese mulţumiri credincioşilor pentru primirea călduroasă şi i-a asigurat că va fi alături de ei la bine şi la greu.
Întregul eveniment s-a desfăşurat cu păstrarea normelor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă.
sursa: protopoiatulortodoxturda.ro