Pentru cei care circulă zilnic pe drumul ce leagă Câmpia Turzii de Călărași, este o adevărată aventură. În primavara anului 2018, drumul a fost pietruit și reabilitat, însă din cauza traficului și din cauza vitezei, după spusele d-nei primar, drumul a ajuns din nou plin de gropi.
Recent a fost o manifestare pe facebook, unde mai mulți cetățeni din comuna Călărași, reclamau starea proastă a drumului pe care îl traversează zilnic.
Contactată telefonic de către Ziarul21, d-na primar a comunei Călărași, Vereș Mirela, a declarat următoarele:
„Drumul DC62 este prins în proiectul de finantare prin PNDL 2. Este pus în SEAP anunțul de participare, sunt solictate clarificari din partea a 4 ofertanți. S-a prelungit perioada de depunere a clarificărilor până în 6 decembrie și apoi vom urma procedura.
Lucrări la DC62 s-au efecutat și în primăvara acestui an, și în vara, tot timpul drumul se reprofilează din cauză ca nu are înclinația necesară și din cauză că se merge cu vitează. Totusi este un drum din piatră, nu are rezistența unui drum asflatat”, au fost cuvintele primarului din Călărași, d-na Vereș Mirela.