Share

Tweet

Share

Share

Email

Comentarii

Dr. Laura Maria Neag, medic specialist endocrinolog, competență în ecografia tiroidiană, membru al Societății Române de Endocrinologie, membru al Societății Europene de Endocrinologie, participant cu lucrări științifice la congrese naționale și internaționale și care își desfășoară activitatea la Centrul Medical GALENUS din Turda a acceptat să vorbească despre osteoporoză pentru cititorii Ziarului 21.

Ce este osteoporoza?

Osteoporoza înseamnă ”os poros”. Osteoporoza este considerată în prezent o boală caracterizată prin reducerea densității minerale osoase, ceea ce predispune osul
la fractură în urma unui traumatism de mică intensitate sau chiar în lipsa acestuia.
Cu toate că diagnosticul bolii se bazează pe determinarea cantitativă a densităţii minerale osoase (DMO), determinantul major al rezistenţei osoase, adică semnificaţia clinică a osteoporozei, constă în apariţia fracturilor. Fractura de fragilitate este definită ca fractură consecutivă a unui traumatism care în condiţiile unui os sănătos nu ar exista sau a carui intensitate nu o depăşeşte pe cea a unui traumatism prin cădere din poziţia bipedă.

Știați că?

Deşi este mai frecventă la sexul feminin, bărbaţii pot fi şi ei afectaţi. Astfel, o treime din fracturile de şold apar la bărbaţi, iar mortalitatea este mai mare decât la femei.

Prevenirea acestora este foarte importantă.

Cum se manifestă osteoporoza?

Sediile obişnuite ale fracturilor osteoporotice sunt: coloana vertebrală, şoldul, radiusul distal, humerusul proximal. Pentru femeile la menopauză probabilitatea pentru întreaga viaţă de a face o fractură la unul dintre aceste sedii este de 40% sau mai mult în ţările dezvoltate, apropiindu-se de cifrele corespunzătoare probabilităţii de boală cardio-vasculară şi depăşind cu mult cancerul de sân. Un semnal de alarmă care ajută la diagnosticarea osteoporozei este schimbarea
posturii. Este posibil ca primele fracturi să fie de fapt reprezentate de tasări vertebrale și, în acest caz, poate fi vorba de „banala” scădere în înălţime.

Fracturile osteoporotice sunt o cauză majoră de morbiditate în populaţie.

Fracturile de şold determină durere acută şi impotenţa functională, conduc la spitalizare, recuperarea fiind lentă şi reabilitarea adesea incompletă, cu creşterea
numărului de persoane instituţionalizate. Fracturile vertebrale induc şi ele durere acută şi impotenţă funcţională, dar pot să apară şi fără simptome majore. Fracturile vertebrale cresc riscul pentru fracturilor ulterioare, dizabilitatea consecutivă crescând odată cu numărul fracturilor. Fracturile de radius distal induc durere acută şi impotenţă funcţională, dar în mod obişnuit recuperarea este completă. Osteoporoza şi fracturile osteoporotice se asociază cu creşterea mortalităţii (cu excepţia fracturilor de radius) şi sunt o cauză majoră de dizabilitate şi de scădere a calităţii vieţii.

Cine ar trebui sa facă un test pentru depistarea osteoporozei?

– femei cu vârsta peste 65 de ani
– bărbați cu vârsta peste 70 ani
– persoanele subponderale (IMC <18,5 kg/m2)
– fractura apărută spontan sau la un traumatism minor, la vârsta >50 ani
– persoane cu rude de gradul I cu fractura de șold
– persoanele care fumează
– persoane diagnosticate cu – poliartrita reumatoida, diabet zaharat tip 1, hipertiroidism, hipogonadism, menopauza sub 40 ani, malnutriție, malabsorbție, boli
hepatice cronice, cancer mamar, cancer de prostată
– persoanele care fac tratament cu Prednison > 5 mg/zi de peste 3 luni

Cauze şi factori de risc

Osteoporoza primarã:
– de vârstã (osteoporoza senilã, de involuţie)
– juvenilã
– idiopaticã a adultului tânãr
Osteoporoza secundarã:
1. 1. Endocrinopatii:
2. Deficit de hormoni estrogeni:
3. – insuficienţa ovarianã prin afecţiuni ale gonadei feminine (primara):
4. – postmenopauzã (climacteriul feminin)
5. – afecţiuni ovariene: ovarectomia bilateralã, iradierea ovarelor,
infecţii
6. (TBC), ovarita autoimunã, sdr Turner, menop precoce
7. – insuficienţa ovarianã prin afecţiuni H-h (amenoree hipotalamicã, anorexie) (secundara)
8. Deficit de hormoni androgeni:
9. – insuficienţa testicularã prin afecţiuni ale gonadei masculine:
– andropauza (climacteriul masculin)
– afecţiuni testiculare: îndepãrtarea chirurgicalã a testiculelor, iradierea
testiculilor, chimioterapia citostaticã, infecţii bilaterale
– insuficienţa testicularã prin afecţiuni H-h (secundara)
Hiperprolactinemie
Hiperparatiroidismul primar/secundar
Exces de hormoni tiroidieni
Exces de hormoni glucocorticoizi (sdr Cushing endogen/iatrogen) Deficit de GH/IGF-1
Diabet zaharat insulino-dependent (deficit de insulinã)
2. Boli digestive/de nutriţie*:
– intoleranţã la lactozã
– rezecţia gastricã
– sindrom de malabsorbţie: sprue intestinal, boala Crohn, by-pass intestinal, pancreatita cronicã
– icter obstructiv, cirozã biliarã
– aport insuficient în calciu, vitamina D, C
– anemia pernicioasã
– nutriţia parenteralã
* afecţiuni care, prin absorbţia inadecvatã de vit D, asociazã la pierderea de masã
osoasã osteomalacia
3. Afecţiuni hematologice:
– mielom multiplu
– mastocitozã sistemicã
– leucemii
– limfoame
4. Afecţiuni ale metabolismului colagenului:
– osteogeneza imperfecã
– sindrom Marfan
– sindrom Ehlers-Danlos
– homocistenurie
5. Boli inflamatorii:
– artrita reumatoidã
– spondilitã anchilozantã
– fibroza chisticã
6. Medicamente:
– glucocorticoizi
– agonişti de gonadoliberinã (LHRH)
– hormoni tiroidieni
– chimioterapice → insuficiență gonadica
– ciclosporinã
– metotrexat
– administrarea cronicã de heparinã
– anticonvulsivante de termen lung (defenilhidantoinã)
– inhibitor de pompă de protoni
– inhibitori selectivi ai recaptãrii serotoninei
– inhibitori de aromataza (anastrozol) – cancer mamar
– antiandrogenice (flutamida) – cancer prostatic
7. Alte cauze:
– imobilizare
– etilism
– radioterapia

Diagnosticul osteoporozei

1. Contextul clinic şi fracturile de fragilitate
2. Densitometrie osoasă prin dubla absorbtiometrie cu raze X (DXA) este tehnica standard în evaluarea densității minerale osoase şi în monitorizarea riscului de
fracturã. Se efectuează la nivelul coloanei lombare (în incidenţa antero posterioară) sau/şi şold (locurile diagnostice sunt numai colul femural şi/sau soldul total).
Diagnosticul densitometric se bazează pe valoarea cea mai mică a scorului T la nivelul coloanei lombare, colului femural şi soldului total.
3. Radiografii osoase (în primul rând coloana vertebrală) pentru a depista fracturile de fragilitate.
4. Densitometria osoasă cu ultrasunete nu trebuie substituită metodei DXA, deoarece nu are valoare diagnostică.

Osteodensitometria prin absorbţiometrie dualã cu raze X (DXA):
– mãsoarã DMO ce corespunde cantitãţii de hidroxiapatitã/unitate de suprafaţã a matricei organice osoase
– exprimarea rezultatelor:
BMD (g/cm²) = BMC/aria mãsuratã
𝐒𝐜𝐨𝐫 𝐓 = 𝐃𝐌𝐎 (𝐠⁄𝐜𝐦𝟐)𝐩𝐚𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭−𝐃𝐌𝐎(𝐠⁄𝐜𝐦𝟐)𝐚𝐝𝐮𝐥𝐭 𝐭â𝐧ã𝐫 𝐃𝐒
𝐒𝐜𝐨𝐫 𝐙 = 𝐃𝐌𝐎 (𝐠⁄𝐜𝐦𝟐)𝐩𝐚𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭−𝐃𝐌𝐎(𝐠⁄𝐜𝐦𝟐)𝐚𝐝𝐮𝐥𝐭 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐞𝐚ş𝐢 𝐫𝐚𝐬ã, 𝐯â𝐫𝐬𝐭ã ş𝐢 𝐬𝐞𝐱 𝐃𝐒
– regiunile de interes:
– coloana vertebrala în incidenţã A-P şi L
– col femural şi şold total
– radius distal (în condiţii particulare: când coloana vertebrala şi şoldul nu pot fi mãsurate/interpretate, afecţiuni degenerative ale coloanei vertebrale, tasãri vertebrale afectând minim 3 vertebre, atroplastia şoldului, hipeparatiroidism, obezitate)
– scheletul integral
– avantaje: grad scăzut de iradiere, ce permite efectuarea unor mãsurãtori repetate (6 luni-1 an) cu scopul monitorizãrii ratei de pierdere osoasã şi a efectului medicaţiei specifice; prezintã valoarea predictivã a riscului de fracturã (fiecare DS < -2,5 DS se însoţeşte cu dublarea riscului de fracturã de şold)
– dezavantaje: metoda nu permite evaluarea diferenţiatã a compartimentului trabecular sau cortical
– încadrarea diagnosticã a densității minerale osoase(DMO) conform OMS se face în raport cu scorul T la nivelul coloanei vertebrale L1-L4, a colului femural şi a şoldului total, astfel:
DMO normalã Scor T ≥ -1 DS faţã de adultul tânãr de aceeaşi rasã şi sex
Osteopenie (o stare a scheletului)
Scor T cuprins între -1 DS şi -2,5 DS faţã de adultul tânãr de aceeaşi rasã şi sex
Osteoporozã Scor T ≤ -2,5 DS faţã de adultul tânãr de aceeaşi rasã şi sex
Osteoporozã severã Asocierea la criteriile anterioare a unei fracturi de tip osteoporotic
– scorul T este aplicabil femeilor în postmenopauzã/perimenopauzã şi bãrbaţilor ≥ 50
ani
– pentru femeile în premenopauzã (≥ 20 ani) şi bãrbaţii cu vârsta între 20 şi 50 ani, diagnosticul de osteoporozã se stabileşte pe baza unui scor Z ≤ -2 DS în prezenţa
factorilor clinici de risc sau a cauzelor secundare de osteoporozã
– pentru copii şi adolescenţi, DXA se efectueazã la nivelul coloanei vertebrale şi a întregului corp, cu excepţia capului (exprimatã sub forma BMC sau a BMD), iar
diagnosticul de osteoporozã se stabileşte pe baza unui scor Z ≤ -2 DS ajustat pentru vârstã, sex şi talie în asociere cu un istoric clinic de:
– fracturã a oaselor lungi ale membrelor inferioare
– fracturã vertebralã de compresiune
– ≥ 2 fracturi ale oaselor lungi ale membrelor superioare

Tratamentul osteoporozei

Condiţiile generale de viaţã constau în:
– evitarea fumatului şi a consumului excesiv de alcool şi cafea
– dietã echilibratã, cu un aport corespunzãtor de Ca, vitamina D şi proteine
– expunerea minim 15 minute/zi la soare, pentru sintetizarea vitamina D, sub efectul razelor ultraviolete
– efectuare de exerciţii aerobice de tip “weight-bearing” (mersul pe jos 20 minute de 3 ori pe sãpt), a exerciţiilor aerobice cu impact redus (înot, ciclism) şi a
stretchingului + exerciţiile de reeducare posturalã, de menţinere a echilibrului sau de coordonare, care duc la creșterea forţei musculare și scăderea riscului de cãdere şi implicit de fracturã
– adoptarea unei posturii corecte, cu evitarea poziţiilor statice lordozante sau cifozante prelungite; învãţarea ridicãrii corecte a unei greutăţi în ideea protejãrii
coloanei vertebrale
– educarea pacienţilor privind riscul de cãdere şi fracturã (programe individualizate de creștere a stabilitãţii şi a forţei musculare)
– prevenirea fracturilor prin influenţarea riscului de cãdere, datorat hipotoniei musculare, deficienţelor de coordonare şi echilibru, tulburãrilor de vedere,
confuziei şi consumului de medicamente ce au ca efect secundar hipotensiunii
arteriale sau alterarea simţului senzorial.
– ochelari, cârje, lumina bună, rearanjarea mobilei, evitarea sedativelor și a medicamentelor ce au ca efect secundar hipotensiunea arterială.
Tratamentul farmacologic se face la recomandarea medicului specialist endocrinolog sau reumatolog, cu medicamente antiresorbtive osoase şi/sau de
stimulare a osteogenezei.