Dr. Ioan Hanes: De ce suntem răi ?
Într-unul din articolele trecute am vorbit de felul în care ne raportăm la bătrânii din jurul nostru și anticipam că probabil episodul din Voluntari nu va fi singular. Însă nu mi-am închipuit nici pe departe detaliile sordide care au ieșit la iveală și nu numai din acel centru de îngrijiri. Întrebarea este de ce suntem atât de răi ?
Sigur, putem spune că e de vină societatea în care trăim, lipsa de educație, mentalitățile sau pur și simplu lipsa promovării unor modele care să ne inspire prin generozitate și bunătate. Dimpotrivă, să fii azi bun este considerat o slăbiciune și unii zic chiar că ești fraier dacă nu ești un dur.
În medicină avem teoria că abuzatul devine la rândul lui abuzator, teorie care totuși nu se susține în totalitate. Cunoscutul psihiatru francez, Boris Cyrulnik a dat un exemplu în care doi frați care au crescut într-un mediu abuziv, unul a devenit abuzator la rândul lui iar celălalt, nu. Ce ne determină să fim indiferenți la abuz sau chiar să găsim plăcere în răutate ?
În mai toate consultațiile pe care le fac, explorez împreună cu pacientul din fața mea diferite aspecte ale modului său de viață. Cred că felul în care ne raportăm la alimente și sexualitate spune multe despre cine suntem ca rezultat al trecutului nostru. Un pacient tânăr, în jur de 35 de ani, venise să slăbească. La a treia consultație mi-a spus că nu înțelege de ce femeile îl părăsesc mereu după câteva săptămâni. Era atrăgător, avea un serviciu bun și era și vorbăreț de felul lui. Ce îi lipsea totuși ?
Mai mereu și deja de la prima întâlnire îi spunea femeii din față lui că el își dorește ceva serios și că a suferit mult în viață din cauza unei relații conflictuale cu tatăl său abuziv. În relația actuală totul a mers bine până când, după câteva săptămâni, prietena începuse să vorbească urât cu el și să îi spună să nici nu viseze la o relație serioasă cu ea.
Explorând mai departe abuzul din trecutul lui, mi-a spus spontan că fusese abuzat și sexual la vârsta de 10 ani de o fată mult mai în vârstă că el. Prima lui experiență sexuală a fost un amestec de plăcere și durere. Din momentul în care a început să aibă relații, toate erau cu fete care fuseseră abuzate fizic sau sexual, îmi spunea că doar cu ele comunicarea era facilă. Nici relația actuală nu făcea excepție, însă ceea ce el dorea acum era să schimbe felul în care să își construiască viitorul. Prietena actuală se răzbuna pe el pentru toți bărbații care au abuzat-o, îi vorbea urât și îl umilea iar până nu a înțeles de ce, se simțise pierdut. Mai ales că pe plan sexual comunicau excelent.
Cred că până la un punct putem să căutăm vina în abuzator însă de la un moment este o chestiune de devictimizare, a rămâne sau nu sub influența trecutului. Des persoane care ies dintr-o relație abuzivă, repetă narațiunea într-o nouă relație, pentru că de fapt la ceea ce se pricep este a fi o victimă într-o relație. În momentul în care te decizi că vrei să ieși din trecut, începe și greul. Poți să dai un sens la ceea ce a fost trecutul tău, vezi exemplul psihiatrului Viktor Frankl, sau să cauți tratament de specialitate pentru a te reconstrui. Există și cazurile patologice care au ca soluție doar justiția. E important să privim și în jurul nostru, pentru că mai mereu poate să fie una sau două persoane față de care avem o toleranță la diferite forme de abuz.
Sănătatea noastră ar trebui să fie un reper de (re)construcție personală. Iar această sănătate, mai ales cu vârsta, înseamnă limitări care sunt slăbiciuni și care uneori sunt greu de suportat chiar de către noi. În momentul în care le acceptăm, le vom accepta și la ceilalți. Fiecare dintre noi are ceva în care este bun și unic. Sunt mereu impresionat de cazuri ca un tânăr cu probleme de vorbire dar care impresionează prin cântat, un altul care deși limitat în mobilitate, dansează fantastic sau un copil adoptat care excelează artistic deși nimeni nu îl dorea la naștere pentru că era rom.
A promova excelența este mereu posibil dar a accepta și a face cunoscută vulnerabilitatea prin felul în care trăim cu ea, iată ce poate ne lipsește. O persoană cu antecedente de alcool dar care azi încearcă să trăiască sănătos, un om în scaunul cu rotile dar pe care când îl ajutăm ne oferă cel mai șarmant zâmbet, o doamna în vârstă care ne vorbește neinteligibil dar care ne strânge mâna cu drag sau un ateu care îi batjocorea pe cei care credeau, descoperă un sens în viață chiar și prin credință, sunt doar câteva exemple care ne arată că nu excepționalitatea este viața ci vulnerabilitatea și interdependența.
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
