Dr. Ioan Hanes: De ce nu ne iubim bătrânii?
Suntem oripilați de detaliile pe care le aflăm despre viața celor din căminul de bătrâni din Voluntari, județul Ilfov. Dincolo de fapt că orice e politizat la noi, rămâne o realitate cruntă: zeci de persoane în vârstă și des cu probleme de sănătate mentală au fost abuzate în mod înfiorător, fizic și emoțional. Probabil că nu este un caz singular însă întrebarea este: ne respectăm noi bătrânii? Dacă da, cum?
Un concept necunoscut la noi până la Revoluție, cel puțin teoretic, casa de bătrâni sau uneori folosite și termenul de azil de bătrâni, a evoluat de la așezăminte sub tutelă religioasă la instituții private care deseori sunt slab reglementate în practică.
Sunt necesare aceste instituții în România ? Da , pentru a oferi soluții temporare sau definitive la realitățile din țară : absența unei educații pentru sănătate eficientă , lipsa unui sistem extins de asistență socială și îngrijire la domiciliu și o emigrație masivă care a lăsat în țară în special copiii și bătrânii . Însă deși sunt și instituții deosebite, cele mai multe sunt experiențe neplăcute pentru cei care locuiesc acolo. Nu este foarte diferit nici în alte țări . Ce face diferența între cele două modele: socializarea și comunicarea cu rezidenții vârstnici . O doamna profesor psiholog din Elveția care coordona și un centru pentru vârstnici cu Alzheimer îmi spune că este important este să se ofere activități recreative acestor pacienți pentru că demența este o. boală . Pe lângă activități fizice, organiza chiar și seri cu muzică , nu numai clasică ci și invitând tineri care cântau rap . Unele doamne mai cochete ii chiar spuneau ce chipeși erau acești artiști .
Organizarea și funcționarea acestor centre trebuie să fie reglementată și sprijinită de stat sau de fundații care au deja un trecut fără pată în acest domeniu. Da, sunt multe carențe aici însă problema esențială este în atitudinea noastră față de cei în vârstă. Am mai scris în alte articole despre cum sunt tratați bătrânii în alte culturi. O emisiune recentă pe TV 5 Monde prezenta și viața celor în vârstă în două din zonele albastre, în Costa Rica și Sardinia. Un italian dolofan de 99 de ani era vizitat în fiecare zi de unul din cei șase copii ai săi care îi prepara mâncare pentru a doua zi. Nu era foarte grijuliu cu mâncarea, mai consuma și un pahar sau două de vin pe zi dar avea grijă să facă mișcare zilnică timp de 30 de minute pe bicicleta lui de apartament. În Costa Rica se organizează în mod regulat întâlniri ale celor vârstnici unde se sărbătoresc vârsta lor dar și pentru a li se arăta respectul pentru tot ceea ce au făcut în viața lor. Unii merg în mod regulat la biserica pentru sprijin spiritual dar și pentru a socializa cu cei din comunitate.
Un articol recent publicat în prestigioasă revista medicală britanică The Lancet subliniază că singurătatea prin izolare socială este o problema majoră de sănătate, fiind echivalentul a 15 țigări fumate pe zi. Pe termen lung duce la boli cardiovasculare, alterarea capacitățîi cognitive, depresie și anxietate.
Societatea joacă un rol imens în această izolare socială: orașele mari în care rar ne salutăm, lucrăm tot mai des de acasă și prin urmare interacționăm mai puțin cu colegii, sărăcia, rasismul, xenofobia sau prea mult timp petrecut pe rețelele sociale sunt cauze clare ale acestui fenomen.
Ani de zile lumea a trecut pe lângă gardurile centrului de vârstnici din Voluntari și a văzut mizeria în care locuiau cei de acolo. Ne punem părinții și rudele în case de bătrâni și uităm să mergem să îi vizităm. Ne sunăm rar familia și prietenii în străinătate fiind și ne irită că vor să își bage nasul în treburile noastre ale căror soluții le cunoaștem cel mai bine deși eșuăm în mod regulat. Ne neglijăm sănătatea prin lipsa unei alimentații echilibrate sau a unui somn de calitate, nu facem destulă mișcare și ne alinăm necazurile în alcool. Uităm că, așa cum zice un proverb românesc, cine seamănă vânt, culege mâine furtună. Valabil și pentru sănătatea noastră. Problema nu este că suntem în vârstă, ci că suntem bătrâni și bolnavi. Nu suntem iubiți pentru că nici noi nu ne-am iubit prin îngrijire când puteam să o facem. Nu ne iubim bătrânii pentru că ne arată cum putem deveni și pentru că prin grija oferită unui vârstnic trebuie să nu oprim din iureșul zilnic pentru a reflecta cine suntem și ceea ce este important pentru noi.
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
