„Municipiul Câmpia Turzii marchează, astăzi, trei premiere, în ceea ce privește activitatea administrației publice locale.
În primul rând, după mai bine de doi ani de muncă, marcăm încheierea primului, dintre cele opt proiecte europene, finanțate în cadrul Politicii de Coeziune 2014-2020 a Uniunii Europene.
Este vorba despre proiectul „Măsuri și instrumente pentru planificare strategică și simplificare a procedurilor administrative în Municipiul Câmpia Turzii”, în valoare de aproximativ 650.000 de euro.
Acest proiect, finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă reprezintă primul pas către o Primărie SMART, digitală, axată pe eficientizarea activității, reducerea costurilor și a timpilor de răspuns și creșterea nivelului de mulțumire în rândul cetățenilor.
În urma implementării proiectului „Măsuri și instrumente pentru planificare strategică și simplificarea procedurilor administrative în Municipiul Câmpia Turzii” au fost obținute următoarele rezultate:
• Digitalizarea activității Consiliului Local, prin dotarea cu echipamente IT și tehnologii de comunicare publică;
• Digitalizarea activității Poliției Locale, inclusiv prin dotarea cu echipamente IT care vor permite finalizarea integrală a unor sarcini din teren, simplu și eficient;
• Implementarea unui Portal de servicii electronice pentru cetățeni, care să permită preluarea cererilor și eliberarea documentelor în format electronic, pentru serviciile furnizate de Primărie din domeniul urbanismului și asistenței sociale;
• Digitalizarea Direcției de Asistență Socială prin aplicație de preluarea automată a datelor și gestionarea informațiilor din domeniul beneficiilor și serviciilor de asistență socială;
• Elaborarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană 2021-20217.
Pentru a marca punctul final al proiectului, astăzi a avut loc o conferință de încheiere. La eveniment au fost prezenți și au luat cuvântul doamna Irina Munteanu prefectul județului Cluj, domnul Dorin Nicolae LOJIGAN, primarul Municipiului Câmpia Turzii, doamna Patrutiu Cornelia, managerul de proiect și domnul Laurențiu Nica, reprezentant al IOT Solutions and Consulting SRL, consultant și expert IT.
A doua premieră este reprezentată chiar de o componentă a proiectului de digitalizare, respectiv aplicația de gestionare a activității Consiliului Local.
Consiliul Local Câmpia Turzii este primul for deliberativ local DIN ROMÂNIA care beneficiază de această aplicație, prin intermediul căreia se vor putea descărca și încărca, în timp real, documente referitoare la proiectele aflate în dezbatere. De asemenea, ședințele consiliului local vor fi înregistrate audio-video, cu stocarea materialelor pe servere, pentru conformitate în redactarea proceselor verbale.
Cu alte cuvinte, nu doar digitalizare, ci un nivel superior în transparența decizională.
Mai multe detalii despre proiect, găsiți pe link-ul https://campiaturzii.ro/masuri-si-instrumente-pentru-planificare-strategica-si-simplificare-a-procedurilor-administrative-in-municipiul-campia-turzii/
A treia premieră, anunțată chiar de domnul primar, Dorin Nicolae LOJIGAN, a fost semnarea celui de-al doilea proiect european de digitalizare, în valoare de peste 3 milioane de lei. Acesta a fost acceptat spre finanțare tot prin Programul Operațional Capacitate Administrativă.
Astfel, Municipiul Câmpia Turzii devine primul municipiu nereședință de județ din Transilvania care are acceptate la finanțare toate solicitările depuse prin Politica de Coeziune 2014-2020 a Uniunii Europene.”
Direcția Relații cu Comunitatea.