Am constatat că avem concitadini care ne verifică munca. Merg până la București să verifice dacă există sau nu contractele de finanțare, guvernamentală sau europeană, la care am muncit împreună cu echipa mea și cu personalul din Primărie, conform viziunii pe care am expus-o pentru acest mandat.
Foarte bine! Am înțeles că au aflat și de cea mai recentă finanțare primită de administrația pe care o conduc, respectiv peste 22,5 milioane de lei (5 milioane de euro) pentru realizarea unui Centru Social de zi, a unui patinoar și a unui Skate Park, proiecte la care am lucrat mult până să le depunem. Ba chiar au constatat că este cât se poate de reală, după ce în urmă mai puțin de o zi spuneau că proiectele noastre sunt doar ”visuri”.
Au fost ”visuri”, atunci când am început să le punem pe hârtie, când am început să muncim pentru pregătirea documentațiilor, când am stat peste orele de program pentru a ne încadra în termenele de depunere… Acum sunt certitudini, mai ales atunci când politicienii „wannabee” le certifică, fiindu-le jenă probabil să continue cu ”nu există”. Uite că există! Și o confirmă chiar ei! Iar asta mă bucură nespus, pentru că nu poate fi un moment mai plăcut, ca om politico-administrativ, decât acela în care potențialii adversari politici confirmă ceea ce am anunțat deja.
Evident, proiectele aprobate la finanțare sunt mult mai multe (probabil le-ar trebui mult prea multe drumuri la București, pentru a le certifica pe fiecare în parte), le-am prezentat adeseori. Ele se vor executa cu siguranță, fie că este vorba despre reabilitarea liceelor, despre modernizarea Complexului „La Trei Lacuri” (care va deveni un important punct de atracție turistică), de asfaltarea străzilor, de realizarea unui transport urban de persoane modern, de digitalizarea administrației locale, de construirea Bazinului Didactic de Înot, pe care aceiași politicieni „wannabee” au încercat să-l blocheze, de modernizarea Sălii Sporturilor, a Parcului Central și a Palatului Cultural, de siguranța și controlul în trafic sau de înlocuirea rețelelor de apă și canalizare de pe raza localității.
Va fi mult de muncă, evident… Nu-mi rămâne decât să vă asigur că voi continua să implementez proiectele, alături de echipa mea, pentru că știm cum le-am pus pe hârtie și știm cum să le implementăm.
Bineînțeles, îi rog pe cei care râvnesc la funcția de primar, să fie la fel de exigenți, să ne verifice peste tot și să certifice adevărul, atunci când e cazul, așa cum au făcut-o recent cu anunțarea unui contract de finanțare de 22,5 milioane de lei. Noi ne vedem în continuare de muncă, iar faptul că ei certifică realizările noastre mă determină să le mulțumesc. Chiar dacă nu au muncit și nu muncesc pentru comunitate (că ne amintim cu toții perioada de tristă amintire), măcar ne ajută să comunicăm proiectele care au devenit certitudini, odată cu semnarea lor.