<
Actualitate

Dorin Lojigan: La Mulți Ani, aviatorilor români!

Astăzi, 20 iulie 2020, de ziua praznicului Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, îi sărbătorim pe îngerii de pază ai poporului român, deoarece Sfântul Ilie este patronul spiritual al aviatorilor români.

Forțele Aeriene Române reprezintă una dintre structurile de bază ale Armatei Române, aviatorii noștri colaborând îndeaproape cu partenerii străini, în misiuni de recunoaștere, transport și poliție aeriană.

Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” este o unitate de elită a Forțelor Aeriene Române, dotată cu aparate de zbor, transport și vânătoare, precum elicopterele IAR Puma, aeronavele de vânătoare F16 și dronele MQ-9 Reaper, iar investițiile care au debutat aici vor asigura capacitatea logistică și materială necesară pentru ca Baza să fie un pilon important al apărării spațiului aerian NATO pe flancul estic.

Din punct de vedere local și instituțional, Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” este unul dintre partenerii de nădejde ai administrației publice locale din Câmpia Turzii, răspunzând prompt și eficient la toate solicitările noastre.

Dragi aviatori și membri ai Forțelor Aeriene, vă felicit pentru integritate, devotament și tenacitate, valori care stau la baza performanței voastre. Sunt convins că veți continua, cu același profesionalism, să contribuiți la îndeplinirea misiunilor de apărare din aer a teritoriului național.

La Mulți Ani și „Cer senin!”

Dorin Nicolae LOJIGAN,
Primarul Municipiului Câmpia Turzii

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS