Începând cu data de 13 mai, s-a redeschis piața săptămânală a municipiului, pe platforma din spatele sediului Companiei de Salubritate, strict pentru comercializarea de legume, fructe, flori și răsaduri, dedicată strict producătorilor locali din Câmpia Turzii, Luna, Viișoara și Călărași.
Conducerea pieței face verificări la mese pentru ca toți producătorii să fie din zonele mai sus menționate.
Edilul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, a acordat Ziarului 21 un interviu legat de acest aspect.
„Este o hotărâre luată de Comitetul local pentru situații de urgență al cărui președinte sunt și la propunerea mea am hotărât să deschidem piața de miercurea strict în ceea ce privește piața de legume fructe, răsături. Este o perioadă propice vânzării acestora. Este o gură mare de oxigen pentru producătorii locali pentru că prin aceași hotărâre a CLSU am stabilit ca vânzarea să se facă doar de către producătorii locali din Câmpia Turzii, Viișoara, Călărași și Luna. Bineinteles că acest lucru a creat nemulțumiri printre producătorii locali din celelalte sate arondate însă trebuie ca lumea să înțeleagă că nu am scăpat de virusul Covid19, că încă suntem sub teama de a nu avea cazuri în Câmpia Turzii și trebuie să protejăm cetățenii orașului nostru. În acest context am creat și un flux de intrare dinspre clădirea Companiei de Salubritate și un flux de ieșire în zona parcului municipal și este gândit pentru protejarea tuturor cetățenilor care vin și își fac cumpărăturile în piață.
Producătorii sunt bucuroși pentru că au marfă, piața fiind închisă atât timp este normal ca acum să își poată valorifica rodul muncii lor. Sunt bucuroși și vânzătorii și clienții”, a declarat pentru Ziarul 21, edilul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan.