Deținere de substanțe interzise constatată de jandarmii clujeni
Sâmbătă, 28 ianuarie a.c., în jurul orei 20.25, un echipaj de jandarmerie aparținând Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj care se afla în serviciu pe raza municipiului Turda, a identificat două persoane de 30, respectiv 19 ani, asupra cărora au fost găsite șase pliculețe, trei dintre acestea cu un conținut de pulbere de culoare albă, iar trei cu un conținut sub formă de cristale albe.
Având în vedere suspiciunea rezonabilă că ar putea fi substanțe interzise, jandarmii au întocmit pe numele celor în cauză actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de substanțe interzise, conform prevederilor Legii 143/2000.
Documentele și substanțele descoperite asupra acestora au fost înaintate organelor abilitate, în vederea continuării cercetărilor.