Promovarea tradițiilor și a tot ceea ce este de valoare, în România, este pe cale de pierzanie. Tot ceea ce ține de promovarea identității naționale este la un pas de a fi îngropat. Mai mare dragul când întâlnești și vorbești cu oameni cărora le pasă de satul românesc și obștea sătească. Unul dintre oamenii aia faini este și Dan Costantea, un iubitor de folclor, tradiția și joc popular. În plus de asta, Dan este unul dintre oamenii reprezentativi ai localității Soporu de Câmpie, localitate pe care o reprezintă cu mare drag și mândrie peste tot.
Rep.: Pentru cine nu te cunoaște… cine e Dan Costantea?
Dan Costantea: Numele meu e Dan Costantea, m-am născut la Turda din doi părinți Gheorghe și Elvira dar doi oameni simpli de la țară, mai exact din Soporul de Câmpie. Am copilărit în Soporu de Câmpie alături de fratele meu Gelu și sora mea Lucia, eu fiind mezinul familiei. Am făcut zece ani de școală la școala generală din Soporul de Câmpie, iar la 16 ani am luat drumul Clujului. Să nu uit la terminarea clasei a opta am intrat la liceul de Transporturi și eu și fratele meu…cu gândul că rămânea singura sora mea fiind deja la Cluj la școală. Mama a zis: nu pleci la Cluj, având posibilitatea de a rămâne în sat la școală. Nu a vrut ca și eu să rămân la Cluj, așa a și fost, eu rămânând în sat la școală. Am avut doi părinți minunați care și-ar fi dat și viața pentru copii… (îmi dau lacrimile de fiecare dată când vorbesc despre părinți). Am rămas orfani de tata când aveam doar cinci ani și mereu mă gândesc și îmi spunea mama, așa cu vorbele ei: „Cât și-ar fi dorit tatăl tău să te vadă jucând, și el iubind jocul popular, dar nu a fost să fie.” În schimb, i-am făcut mamei această bucurie chiar aducându-o la unele spectacole la Cluj în care evoluam. Am pierdut-o și pe mama în urmă cu doi ani rămânându-mi un mare gol.
Rep.: Ce înseamnă folclorul pentru tine?
Dan Costantea: Ce înseamnă pentru mine folclorul?Folclorul pentru mine e ca și un izvor cu apă bună și rece în zilele toride ale verii, bei apa și iar ai bea și iar și iar. Ai început, e greu să te lași. Folclorul face parte și acuma din familie, activând împreună cu soția mea Ani, la Ansamblul Folcloric Rapsodia Someșană Cluj Napoca. Am spus mereu: folclorul face parte din tradiția populară românească iar daca ne pierdem tradiția ne pierdem identitatea și nu mai știm cine suntem și de unde venim cu adevărat. Mă bucur când văd că sunt tineri care duc mai departe folclorul românesc prin diferite ansambluri folclorice.
Rep.: De unde pasiunea pentru dansul popular?
Dan Costantea: Cred că e și moștenit din familie dar tatăl meu a iubit jocul popular ca ochii din cap. Știu asta doar din discuțiile mamei și a multor oameni din sat, eu având doar cinci ani când l-am pierdut pe tata. Fiind mezinul familiei, mergeam cu mama de multe ori la nunti la țară. Cred că de la vreo zece ani mi-am pus în gând să învăț jocul popular. Îmi plăcea, dar sincer nu credeam că voi reuși.
În anul 1986 am venit la școală la Cluj și trecând prin oraș într-o zi de luni, împreună cu alți colegi, am citit un anunț: Ansamblul Folcloric Miorița face înscrieri pentru doritori de a învăța jocul popular, repetiții: Marți și Joi. Marți, orele 17.00, am fost prezenți eu și încă 12 colegi, săptămâna următoare am rămas 8 colegi, apoi 4 iar după o lună doar doi.
Am rămas, am pus suflet, am repetat și pot să o spun că sunt împlinit de ce am realizat.
Făcând o comparație, mulți oameni joacă fotbal – puțini sunt fotbaliști. Așa e și cu dansurile, multă lume dansează însă puțini sunt dansatori. Continuând să merg la nunți ascultam muzica cântată de renumitele tarafuri din Soporul de Câmpie: Șandor și Gaciu. Erau nunți grele în care muzica populară predomina 100%, nu DJ, nu soliști, doar taraful respectiv.
Nunta începea cu „românește de purtat”, un joc greu pe care îl jucau bătrânii de cele mai multe ori.
Mă uitam cu drag la ei cum jucau și îmi doream să învăț acest joc. La început nu știam cum se joacă și da, de multe ori ziceam: of, iară e jocul ăsta! După ce l-am învățat și eu, o spun cu mâna pe inima, „românește de purtat” cred că e cel mai frumos joc din Ardeal, din țară chiar. „Mie jocul mi-a plăcut de când mama m-a făcut”.
Rep.: Ai o abilitate extraordinară în a compune, pe loc, versuri…
Rep.: Versuri am început sa compun în urmă cu mulți ani. La nunțile de la țară era obligatoriu să se descânte la mireasă, la mire. Cei care se ocupau de a compune aceste descântece au renunțat așa că am început eu. Mergând de copil la nunți memoram multe dintre versuri. Am o capacitate de a memora destul de ușor. La început îmi aminteam versurile memorate apoi am început să le adaptez situației familiale existente. Sunt și versuri mai haioase, hazlii dar sunt și cu o dâră de tristețe. Chiar și mergând în turnee cu dansurile pe drumul care ducea într-o altă țară compuneam versuri hazlii în așa fel încât să uităm de oboseala drumului.
Rep.: De ceva timp esti și staroste? Cum sunt nunțile comparativ cu cele din trecut?
Dan Costantea: Da… de vreo 20 de ani merg că și staroste la nunți. La început, primele nunti, și mie mi-a fost mai greu. Un staroste înseamnă un organizator de nunți. Trebuie să fi mereu cu mintea limpede pentru a nu strica nunta mirilor. Dar câștigând experiența necesară pot spune că sunt în lumea mea la o nunta. Simt că plutesc, iubesc ceea ce fac și o fac mereu cu drag de fiecare dată. Pentru mine mirii sunt cu toții la fel: frumoși ,eleganți și cei mai importanți din eveniment.
În trecut nunțile erau mult mai grele. Se mergea mult pe jos nefiind atâtea mașini iar muzicanții aveau o pauză destul de mică, doar când se aduna ”cinstea” sau darul cum se anunță în ziua de astăzi
Trebuia să fii mereu atent la bucătărie, la muzică Într-un cuvânt mult mai greu
Rep.: Cu ce ne identificam noi, poporul român?
Dan Costantea: Poporul român se identifică cu datinile, cu obiceiurile, cu tradiția.
Daca ne uitam tradiția ne pierdem identitatea și uităm cine suntem. Am fost plecat și eu, cu dansurile, în străinătate dar și cu munca, câteva luni
Am spus-o de multe ori: străinii trăiesc mai bine că românii dar NU trăiesc mai frumos că românii.
Cât poate fi de frumos să poți să te duci la un prieten, la un vecin la colindat? Cât poate fi de frumos că la sărbători să se adune toată familia și în jurul unei mese, să poți să stai cu un pahar de vin fiert. Cât poate fi de frumos să fii mândru că ești român? Cât poate fi de frumos să petreci o sărbătoare în Maramureș și nu numai. E minunat!
Ăștia suntem noi românii, greutățile ne-au făcut să fim de cele mai multe ori la greu unul lângă celălalt
Versurile unui cântec:
„Îmi iubesc țara și glia
Neamul nostru românesc
Țara mea e Romania
O spun sincer:o iubesc”
Rep.: Unde vezi România în 10 ani?
Dan Costantea: Spun ce mi-aș dori prima dată.
Aș vrea să se întoarcă majoritatea românilor din străinătate, să fie cu toții fericiți alături de familiile lor, să privească fiecare înainte cu optimism iar ura să nu facă parte din viața niciunui om.
Iar ca un om optimist ce sunt văd România mai așezată politic, evoluția ei va fi una pozitivă, iar tinerii vor aduce un suflu nou.
Rep.: Mesaj ( în rime) pentru cei dragi!
Dan Costantea: Acum la-nceput de an
Din Sopor Costantea Dan
Frunză verde iasomie
Din Soporul de Câmpie
Eu și familia mea
Vrem să va urăm ceva
Să fiți mereu fericiți
De cei dragi mereu iubiți
Și să aveți sănătate
Bucurii și spor în toate
Și dacă veți da de greu
Să v-ajute Dumnezeu
Cu toți sunteți oameni faini
Sănătate „La mulți ani’.
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
