O nouă viață, o nouă speranță
Interviu de Nicușor LĂCĂTUȘ
Omului, pe parcursul vieții îi este dat să fie supus la tot felul de încercări, mai bune sau mai puțin bune. Nu de multe ori oameni aflați în suferință, oameni cu dizabilități ne dau adevărate lecții de viață, prin felul lor de a fi. Tenacitatea și ambiția lor de a răzbi în provocările vieții îi face de multe ori să-și depășească limitele. Sunt oameni generoși, sensibili și cu o dorință puternică de ajuta pe cei aflați în suferință ca ei. În acest număr al săptămânalului Ziarul 21 vă prezentăm povestea de viață al unui semen de-al nostru în care viața i-a oferit foarte multe încercări. Dar, mai bine să-l lăsăm pe dnul Mihai Sărmășan să ne povestească povestea vieții sale.
Rep: Sunt convins că marea parte a cititiorilor Ziarului 21 din Câmpia Turzii vă cunosc, dar pentru cei care nu vă cunosc vă rog să ne spuneți câte date biografice.
Mihai Sărmășan: Numele meu este Mihai Sărmăşan, m-am născut în 26 mai 1981 în localitatea Alba Iulia, într-o familie de oameni muncitori. Eu sunt cel mai mic din familia părinților mei care se numesc Florentina și Ioan. M-am născut în acest oraș, datorită faptului ca tatăl meu era dulgher de meserie și a fost detașat cu serviciul în acel oraș. Dar, după nașterea mea, după scurt timp, ne-am întors în Câmpia Turzii.
Rep.: Știu că este un subiect sensibil, ne puteți spune când și cum au apărut aceste tulburări de vedere?
Mihai Sărmășan: Totul a început de la o banală lovitură la cap în zona tâmplei, de atunci copilăria mea s-a schimbat brusc, aveam dureri mari de cap și tulburări de vedere. În urma unei examinări medicale s-a decis că trebuie să fiu operat. În 1984, în timpul primei operații m-am trezit și asta nu mi-a făcut bine deoarece, în urma acestei operații mi-am pierdut vederea la un ochi. Au mai urmat și alte operații, dar fără succes. Din cauza acestor probleme de vedere, am avut o copilărie grea, iar eu nu mă puteam juca ca oricare alt copil.
Rep.: Despre școală ce ne poți spune:
Mihai Sărmășan: Încă din clasa a I-a, am fost dus la Liceul Special pentru ”Deficienți de Vedere” Cluj. Acolo, nu mi-a fost usor, deoarece eram un copil de 7 ani, departe de cei dragi. Învățatorii și profesorii erau foarte întelegători și cu suflet mare, dar dorul de casă mă măcina mereu. Stăteam în internat și veneam acasă doar sâmbăta. În acest liceu, am văzut copii de diferite vârste, care mergeau ajutați de baston sau cu mâinile pe perete, m-a marcat foarte tare acest lucru. Noi cei care vedeam cât de cât îi ajutam și pe ei la diverse lucruri. După ce am terminat clasa a VII-a, am revenit în oraș unde, am terminat cu bine clasa aVIII-a, la Școala Generală nr.3 de pe Șarât din localitate. De asemenea, am mai absolvit un curs de instalatori ca să am și eu o meserie. Visul meu era să fiu militar de carieră în aviație dar s-a spulberat totul, am rămas doar cu visele…Chiar și acum când aud avioane, am un sentiment aparte.
Rep.: Deși cu deficiențe mari de vedere, ai ales să ai un job, ce poți să ne spui?
Mihai Sărmășan: M-am angajat cu mari eforturi la firma “Metalica”. După ceva timp, această firmă nu prea a mai avut comenzi și din aceasta cauză am fost nevoit să-mi caut un alt serviciu la o firmă privată din Turda. După vreo doi ani am avut un accident grav, mai multe plăci folosite în construcții mi-au căzut în cap. Retina ambilor ochi s-a dezlipit și de atunci am orbit de tot. Asta a fost în 3 august 2006, a fost cea mai tragică zi din viața mea și acum, după ani de zile îmi este greu să vorbesc despre asta. Am fost supus la mai multe operații la Cluj și București, dar fără nici un rezultat.
Rep.: E un moment dureros pentru oricine. Cum te-a marcat acest eveniment nefericit din viața ta?
Mihai Sărmășan: Aveam 26 ani, eram în floarea tinereții când, această tragedie mi-a distrus viața. Am fost foarte distrus psihic, nu doream să mai trăiesc și îmi spuneam, că viața pentru mine nu mai are sens. Dar parcă nu mi-ar fi fost de ajuns această nenorocire, femeia cu care convețuisem și aveam un copil m-a părăsit. Am început să consum alcool și să fumez cam 3 pachete pe zi, în speranța că voi uita de toate. A fost o perioada foarte grea în care mulți dintre prieteni nu m-au mai căutat. În toată această perioadă doar părinții au fost alături de mine și m-au ajutat foarte mult. Eram foarte complexat că am acest handicap și din această cauză multă vreme nu am ieșit afară din casă. A trecut destul de mult timp, până am înțeles că viața poate fi trăită și altfel.
Rep.: Cum a fost recuperarea, cum ți-ai revenit?
Mihai Sărmășan: Am început să mă rog lui Dumnezeu în fiecare zi și El m-a ajutat să mă las de acele vicii care mă robeau (alcool și tutun). El m-a întărit și m-a readus la viață, este Singurul care poate schimba lucrurile. De aceea, doresc ca prin aceste rânduri să-i încurajez pe cei în suferință, pe cei care au un handicap fizic să se încreadă în Dumnezeu și în ei însiși, că pot să depășească aceste greutăți, să pornească la o nouă viață, o nouă speranță.
Rep.: Cum l-ai găsit pe Dumnezeu?
Mihai Sărmășan: L-am cunoscut pe Dumnezeu în urma rugăciunilor și a experiențelor prin care am trecut, acestea m-au condus să-l cunosc mai mult pe Cel care are Viață Veșnică. Pacea și liniștea am găsit-o în sânul Bisericii Penticostale ”Betania”, unde cu mare drag alături de frații de credință ne-am rugat. De un an de zile, suntem la Biserca Penticostală ”Bunul Samaritean” datorită faptului că ne-am mutat în centrul Câmpiei Turzii.
Rep.: Ești căsătorit și ai copii, cum a fost posibil acest lucru în situația ta?
Mihai Sărmășan: Singur îmi era foarte greu și îmi doream mult o familie. Din punctul meu de vedere era imposibil, deoarece nimeni nu-și dorea un soț orb. Am îndrăznit din nou să-l chem pe Dumnezeu în ajutor și El mi-a îndeplinit dorința. Nu a trecut mult timp și prin intermediul unor cunoștințe am întâlnit-o pe viitoarea mea sotie. Numele ei este Svetlana, este din Republica Moldova din nordul țării, aproape de Ucraina. Este o femeie credincioasă și datorită dragostei față de semeni, a misionat ca voluntar în Azerbaijan(Baku) și în Cabardino-Balcaria (Nalcik). Cabardino-Balcaria, este o țară în Caucazul de Nord, aici Svetlana s-a ocupat de copiii orfani, majoritatea copiilor și-au pierdut părinții din cauza conflictelor armate din Cecenia. Ne-am căsătorit și avem doi băieți. Mă bucur de familie, de dragostea soției, de ajutorul ei. Ea este “ochii mei”. Mă bucur de copiii mei, și-i iubesc enorm de mult.
Rep.: Care este programul tău, cum îți petreci timpul?
Mihai Sărmășan: Timpul zilnic mi-l petrec ascultând documentare, cărți audio, Biblia audio, lucrez foarte mult pe calculator și telefon, ajutat de-o voce specială dintr-un program al telefonului. Ajut foarte mulți nevăzători să se obișnuiască cu tehnologia și le montez programul cu vocile pe dispozitive, ca să poatărelaționa, să mai iasă din întunericul în care trăiesc. De asemenea fac voluntariat împreună cu niște oameni minunați, mergem periodic la trei Penitenciare din apropiere. Aici le spunem celor privați de libertate, că pot să-și schimbe viața și îi îndrumăm spre reabilitare. Tot ceea ce fac, o fac cu dragoste și pasiune. Chiar dacă nu văd nimic, eu nu mă dau bătut în fața oricărei provocări.Trebuie să vă spun că sunt lider de grupăși membru al Asociației Nevăzătorilor din România, filiala Cluj. Viața este o luptă continuă cu tine însuți. Nu mi-am văzut soția niciodatăși nici copilașii mici. Este foarte greu să fii în această stare, dar în același timp mă bucur că exist și chiar dacă sunt orb sunt fericit. Prin activitățile zilnice, încerc să duc o viață normală și mă bucur că pot să fiu de folos și altora cu sfaturi și îndrumări. Cu această ocazie, pot fi găsit pe pagina mea de Facebook “Ochi fără vedere by Mihai Sărmăşan”. Îndemn cititorii să prețuiească acest dar minunat, VEDEREA, să își iubească familia și să fie luptători în orice situație. În inchiere vă prezint Motto-ul meu: ,,Viața este frumoasa și merită s-o trăiești!”
Gal Samoilă, pastor în cadrul Bisericii Evanghelice ”Bunul Samaritean” Câmpia Turzii:
Despre Mihai Sărmășan pot să vă spun că este un bun familist, are doi copii care cântă și recită poezii în cadrul bisercii. Mihai e un om de nădejde în biserică, predică alături de noi, colaborăm excelent în diferite activități pe care le desfășurăm. Ne bucurăm foarte mult de prezența familiei în sânul bisericii noastre.
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
