<
Actualitate

Dezvoltarea proiectelor nucleare, garanție concludentă în scopul realizării independenței energetice a României

Guvernul condus de premierul PNL Nicolae Ciucă continuă demersurile privind ieșirea României din criza energetică mondială și, în paralel, strategiile referitoare la realizarea independenței energetice. Un punct important al acestor politici publice, aflate în diferite faze de implementare, îl constituie dezvoltarea sectorului energiei nucleare. În acest sens, Executivul de la București a încheiat o serie de memorandumuri, care consolidează cooperarea dintre țara noastră și alte state din Europa și din lume.

Unul dintre documentele parafate de Ministerul Energiei, condus de PNL, se referă la colaborarea dintre România și Canada în domeniul energiei nucleare, industria canadiană beneficiind de o experienţă de excepţie în proiectele CANDU, fapt ce presupune implicarea companiilor nord-americane în proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă, precum şi în cele din sectorul energiei nucleare civile din România.

În același context, va fi dinamizată cooperarea dintre instituţiile academice, producători, operatori şi alte organizaţii din industrie românești și canadiene, în vederea satisfacerii necesităților actuale și viitoare din domeniul energiei şi a proiectelor referitoare la ameliorarea efectelor schimbărilor climatice. Apreciabil este faptul că proiectul României de modernizare şi construcţie de noi reactoare nucleare are, în acest moment, susținerea reprezentativă a SUA, Franţa și Canada. În consecință, țara noastră face pași importanți în consolidarea şi dezvoltarea în continuare a cooperării în proiectele de energie nucleară, dar și pentru implementarea noilor tehnologii din domeniu, care reprezintă viitorul energiei verzi, spre care tinde toată omenirea.

Investițiile în realizarea și modernizarea proiectelor nuclearo-energetice de la Cernavodă, precum și a celor din sectorul energiei nucleare civile, sunt vitale în această perioadă, nu doar pentru România, ci și pentru Uniunea Europeană. Sunt încrezătoare că decidenții guvernamentali liberali vor reuși promovarea eficientă a potențialului energetic al României peste hotare, astfel încât capacitățile noastre de producție să devină atractive pentru potențiali investitori, iar în cel mai scurt timp să reușim să fim o țară independentă din punct de vedere energetic.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS