DEZBATERE PUBLICĂ LA MIHAI VITEAZU
📣📣📣Primăria Comunei Mihai Viteazu, jud. Cluj, invită toate persoanele interesate să participe la dezbaterea publică din data de 09.04.2024, începând cu ora 10:00, sala de ședințe din cadrul Comuna Mihai Viteazu, jud. Cluj.
🖊Planul Urbanistic General este o documentație cu caracter de reglementare, actualizarea acestuia presupune ca pe baza unei analize teritoriale să se elaboreze un document complex, realizat de o echipă multidisciplinară, cu experiență în elaborarea planurilor urbanistice generale, întocmite în urma unui proces participativ de planificare teritorială, cu consultarea şi implicarea tuturor factorilor interesați.
🏣Acest eveniment are loc în condițiile prevăzute prin Ordinul de Ministru nr. 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism.
🙋Vor fi prezentate și dezbătute concluzii ale primei etape de elaborare a documentației de urbanism P.U.G. Comuna Mihai Viteazu, județul Cluj, situația actuală privind reglementarea urbanistică a teritoriului respectiv direcțiile de dezvoltare ale comunei noastre.