Grațiela Bădescu, Valentin Oncu și Miky Paicu sunt trei tineri actori ai Teatrului Național Aureliu Manea Turda, care ne vorbesc într-un scurt interviu despre spectatori și actori, precum și despre lecțiile învățate în ultimul an, în contextul pandemic.
Cum consideri că s-a schimbat raportul dintre actori și spectatori pe timpul pandemiei?
Grațiela Bădescu: Sunt două laturi de luat în considerare când încercăm să răspundem la această întrebare. Pe de-o parte, raportul dintre actori și spectatori a fluctuat inevitabil în funcție de restricțiile, regulile și modificările impuse de pandemie, atât în plan legislativ și medical, cât și la nivelul obiceiurilor și rutinelor colective.
Pe de altă parte, legatura dintre spectatori și actori a rămas la fel de prezentă, ca structură afectivă ce alimentează arta teatrală, chiar și atunci când spectacolele doar se repetă. Și cred că din ambele părți s-a manifestat o nevoie mai mare de conectare. La începutul acestui an, în puținele evenimente teatrale cu public, am simțit din partea spectatorilor bucuria de a fi în sală, de a participa și a se entuziasma de reprezentațiile live.
Miky Paicu: Actorii au rămas actori, iar spectatorii au rămas spectatori! A fost și este o perioadă care va rămâne în istorie… însă doar perioada va rămâne în istorie, actorii și spectatorii vor dăinui împreună. Spectatorii așteaptă cu nerăbdare să-și încălzească palmele aplaudând, iar noi (actorii) suntem nerăbdători să ne încălzim sufletele, și asta nu de la reflectoare ci de la energia pe care ne-o dă publicul, spectatorii noștri, care până acum ne-au susținut cu „ like„ pe rețelele de socializare!
Valentin Oncu: Cred că raportul s-a distanțat doar din punct de vedere fizic, întrucât în perioada pandemiei actorii s-au devoalat mult mai tare în fața publicului, oferind acces în viața lor privată, în intimitatea lor, prin video-urile făcute acasă în mod special. De asemenea, cred că această relație, a actorilor cu publicul, a devenit mai strânsă prin eforturile depuse de ambele părți pentru a păstra contactul.
Care sunt spectacolele în care visezi să joci?
Grațiela Bădescu: În urma experiențelor mele artistice, mi-am dat seama că uneori poate fi riscant ca actorul sau actrița să viseze să joace numai în anumite spectacole de mare notorietate culturală. În astfel de cazuri, atenția profesională poate fi distrasă de la propunerile care alcătuiesc repertoriul unui colectiv dat. Spectacolele pe care le urmăresc și care mă interesează tratează teme și subiecte contemporane, într-o abordare empatică, critică și atentă la variațiile masive de perspectivă pe care le aduc spectatorii în sală. Pe scurt, nu primează faima produsului cultural, ci capacitatea sa de a mișca ceva în inimile și mințile publicului, înțelegându-le totodată situația, atât cât e posibil, și integrând vulnerabilitatea tuturor, prin formule artistice cât mai îndrăznețe.
Miky Paicu: Cine nu visează să joace un „Hamlet” sau un „Othello” sau oricare din cei care îl așteaptă pe Godot??? Un răspuns bun la această întrebare ar fi: MIKY P. Oricând aș prefera să retrăiesc copilăria, matur fiind, prin trăirile Micului Prinț! Sau să mă îndrăgostesc de Esmeralda și să trăiesc povestea aceea, iar apoi să pun ”la cocoașă”, ca să spun așa, experiența respectivă!!! Dar eu am norocul că pot visa cu ochii deschiși și pe scenă. Având ochii deschiși, joc tot ce visez!
Valentin Oncu: Visez sa joc în toate spectacolele în care nu am jucat până acum, dar și în toate cele în care am jucat deja. Sunt roluri pe care le-aș lua de la capăt cu mare drag, pe care mi-ar plăcea sa le redescopăr, și sunt și spectacole în care mi-ar plăcea să pot juca și alte personaje.
Care este cea mai bună lecție pe care ai învățat-o ca actor, pe timpul pandemiei?
Grațiela Bădescu: Cea mai puternică conștientizare din această perioadă ține de modul în care domeniul treatral, fie instituțional, fie independent, crește odată cu publicul său și se sprijină pe sănătatea acestuia, oricare ar fi ea. Într-o formulă concisă, nu e vorba despre un actor sau o actriță anume, ci despre constanta adaptare la un mediu care se schimbă neîntrerupt, cu atât mai vizibil într-un moment provocator cum este acest timp al pandemiei. Într-un cuvânt, am învățat lecția rezilienței.
Miky Paicu: „Nu renunțăm la joacă pentru că îmbătrânim, ci îmbătrânim pentru că renunțăm la joacă”!
Actorii nu sunt homo sapiens! Actorii sunt homo ludens! Sau poate doar avem mai mult curaj să ne jucăm și asta dă puțin curaj tuturor …citez: ”Păi dacă ăsta poate…?!!!”
Dar cel mai important, pe perioada pandemiei, ca om, ca actor, ca iubit și iubăreț este că am putut să înțeleg mai bine ce a spus Shakespeare : ” Ce scurtă-i viața…și ce dacă-i lungă, de faci din ea risipă!!!”
Valentin Oncu: Am învățat atât ca actor cât și ca om că e foarte important sa fii mereu dispus să te reinventezi și să fii flexibil, să găsești noi metode de a rămâne în contact cu meseria, cu arta ta, dar și cu oamenii.
În așteptarea redeschiderii teatrelor, vă invităm pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/teatruturda unde vă ținem la curent cu cele mai noi proiecte și unde îi puteți susține pe actorii TNAMT chiar și din spatele ecranelor.
Să ne revedem cu bine!
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
