Odată cu data de 15 martie, am intrat oficial în Postul Mare, postul de 40 de zile premergător Invierii Domnului Iisus Hristos.
Postul, în general, este înfrânare şi cumpătare. Cumpătare la mâncare, la băutură, la bârfă, stăpânire de sine şi înfrânare de la orice lucru vătămător. Toate aceste lucruri le-am discutat în detaliu cu Pr. Marius Ciprian Pop, OMUL lui Dumnezeu, cum îmi place mie să-i spun. Multe cuvinte duhovnicești, multe învățături din ceea ce părintele a transmis. Un interviu de excepție marca Ziarul 21 cu pr. Marius Ciprian Pop.
Adrian Soporan: Doamne ajută părinte! Cum sunteți?
Marius Ciprian Pop: Mulțumesc de întrebare, vorba unui prieten, judecător de aici de la Cluj, domnul Pop, dânsul spune “prea bine după cum merit”. Darurile lui Dumnezeu sunt minunate și frumoase în raport cu meritele noastre. Este o perioadă mai grea pentru toată lumea dar nu ne plângem cu această realitate. Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate pentru că așa am învățat de la Sfântul Ioan Gură de Aur care a trecut prin multe încercări în viață, deși avea daruri excepționale de la Dumnezeu, dar i-a îngăduit Dumnezeu multă suferință și apoi moarte în drum spre exilare. Drept că de-alungul timpului ne-a devenit model și ne-a învățat să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate pentru că iată că încă ne putem întâlni, putem găsi reperele bucuriei și încă Dumnezeu a îngăduit ca trăind pe acest pământ, să ajungem și această perioadă binecuvântată a Postului Mare. Să ne mai înălțăm sufletește, să ne mai întoarcem către noi înșine și să înțelegem practic, prin iluminarea Duhului Sfânt, ce ar trebui să fim noi pe pământul acesta și cum trebuie să ne trăim viața.
Rep.: Am văzut că există o diferențiere între Postul Crăciunului și postul Paștelui primul fiind un post al bucuriei și din punct de vedere gastronomic avut mult mai multe dezlegări.
Marius Ciprian Pop: Acest aspect, mai mult din punct de vedere al abstinenței sau de la abținerea de la mâncare pentru că în fond postul este tot post. Dacă vorbim de bucurie noi trebuie să înțelegem bucuria asta în sens duhovnicesc, o bucurie creștinească nu ca pe o ieșire din fire și o exaltare de genul: petreceri sau al pierderii echilibrului și așa mai departe. Este o bucurie care se naște în mod automat cu fiecare gest duhovnicesc pe care-l facem. Când faci o jertfă de genul postului sau o jertfă pe cum este postul, automat în sufletul nostru se naște și bucuria pentru că îți dai seama că vei fi răsplătit pentru efortul făcut, se naște bucuria din faptul că postul nu este altceva decât unul de dragoste față de Hristos. Nu că Dumnezeu ar avea nevoie de foamea noastră, cum zicea un Sfânt părinte, nu asta este ideea, ideea este că în momentul în care duci o luptă ca să te situezi cât mai aproape de Rai vine și bucuria în sufletul tău. Deși se spune că postul Crăciunului este postul bucuriei asta nu înseamnă că Postul Sfintelor Paști nu este un post al bucuriei chiar dacă este caracterizat oarecum de suferința domnul Hristos pe care trebuie să ne-o însușim. Însă în viața creștină suferința nu naște deznădejde, nu naște depresie. Suferința Domnului Iisus naște bucurie pentru că știm că prin cruce, bunăoară, ajungem la Înviere. Chiar dacă te răstignești într-un mod sau altul, este cel al postului, dincolo de toată încercarea care vine din această răstignire, trăiești în același moment, în același timp cu încercarea cu abstinența, cu suferința. Trăiești momentul bucuriei care reprezintă finalitatea gestului pe care-l faci. Cred că acesta este cel mai frumos și mai mare dar al creștinismului și anume că cele două stări sunt legate între ele. În timpul postului mergi și îngenunchezi pe epitrahilul preotului și dacă îți dai seama de micimicia ta, vremelnicia ta, de puțina ta rugăciune, de puțină ta credință, este imposibil să nu îți curgă o lacrimă. În același timp în care curge lacrima, Duhul Sfânt îți pune în minte realitatea darul ceresc care înseamnă iertarea păcatelor. În același timp în care lacrimă șterge păcatele se naște deodată și bucuria aceasta a darul ceresc. Când zici:” “iată cât de mare este Dumnezeu și cât de bun este cu mine”, că și dacă sunt păcatele mele cât nisipul mării îmi promite domnul Hristos căle-a șters și că a plătit el prin sângele vărsat pe cruce pentru ele. Aceasta este frumusețea trăirii creștine. Am văzut părinți călugări contemporani cu noi a căror pieptar pe care-l purtau era plin de lacrimi, ud tot, iar părintele respectiv a spus o glumă: “am mâncat lapte la prânz și m-am udat” și asta se întâmplă în Vinerea Mare adică nu mâncasem nimic toată săptămâna și nici apă nu băuse. Era pieptarul plin de lacrimi de pocăință și în același timp era o bucurie cerească pe față, regăsită și în zâmbet. Și Domnul Hristos în evanghelia de săptămâna trecută a zis așa: “Voi când postiți nu fiți triști ca farisei” De ce? Pentru că postirea aceasta în adevăr aduce cu sine și bucuria, dacă o faci așa cum trebuie.
Rep.: La data de 15 martie a început postul și totodată a început și vaccinarea în masă a oamenilor. Pe o rețea de socializare o parohie din zona noastră a distribuit un conținut extraordinar prin care spune că data de 15 martie este începerea vaccinării duhovnicești. Să ne vaccinăm în fiecare zi cu cuvânt dumnezeiesc și la final era foarte frumos scris: Și eu mă împărtășesc!
Marius Ciprian Pop: Ce frumos! Prin darul pe care Dumnezeu l-a lăsat pe pământ, și o trăire autentică creștină, noi avem soluție de la Hristos pentru orice realitate. Sunt foarte mulți creștini care, dintre ei, sunt speriați de vaccin. România este împărțită în două și nu este bine să fie așa pentru că trebuie să gândim un lucru. E știut în lumea medicală și în lumea științifică că orice tratament în sine, de genul acesta, de tipul vaccinului, poate să aducă cu sine, pe lângă aspecte pozitive pe care credem că le aduce și nu le contestăm, nu trebuie să fim habotnici să spunem că nu e nimic bun. Există și potențialul acesta negativ pe care îl poate aduce acest vaccin, sunt niște substanțe, s-a vehiculat, nu știu, nu sunt în domeniu, dar ce am auzit eu e că în vaccinurile astea sunt ceva substanțe care provoacă bă sterilitate, ba cancer, și tot felul de boli. Atunci soluția la toată neliniștea asta ne-o dă tot Domnul Hristos. În evanghelia după Matei le spune așa ucenicilor care se minunau de faptul că pot în numele domnul Hristos să vindece boli, să alunge demonii, să facă lucruri minunate. Și le zice Domnul Hristos așa: “Nu vă minunați de acestea că mai mari decât acestea veți vedea” Citatul acesta, paragraful acesta este cuvântul care ne interesează pe noi creștinii. Actualizat la evenimentele pe care-l trăim, respectiv acel al vaccinării. Zice așa Domnul Hristos: “Celor care vor crede vor urma minunile acestea, peste șerpi și peste scorpii vor călca (eu parafrazez, nu știu exact, dar găsiți în evanghelie) iar de vor mânca și vor bea ceva otrăvitor sau de moarte, nimic nu vor avea”. Iată ce înțelegere! Mie, în calitate de creștin, cuvântul acesta al Domnul îmi dă o perspectivă salvatoare care aduce liniște, bucurie, alungă orice tulburare, îmi aduce încredere și toate celelalte și atunci stau și îmi pun problema: “se zice că vaccinul va fi obligatoriu dar nu te obligă în mod direct ci în mod indirect, că dacă n-ai vaccin nu poți călători, nu poți să mergi la școală, etc. Anumiți frați ai noștri s-au inflamat și poate pe bună dreptate, nu-i condamn. Vrem să ne reamintim acest aspect. Domnul Hristos ne dă soluția. Acest lucru m-a dus cu gândul la faptul că părintele Cleopa, la un moment dat, a fost întrebat de pașapoartele biometrice. Mi-a spus un părinte duhovnic (Mihai Meseșan) care a fost reacția părintelui Cleopa: “dacă mie îmi face pașaport biometric fac o cruce mare peste el, îl pun sub pernă, îmi zic rugăciunile și dorm liniștit. În momentul în care îl ai pe Hristos în mod concret, clar și absolut în Sfânta Împărtășanie nu te mai temi pentru că mai mare decât Dumnezeu nu e nimeni. Sfânta Împărtășanie, darul acesta, relația cu Hristos, îi spun darul acesta pentru că se cel mai mare dar din univers. Se concretizează, cum am mai spus și în alte interviuri, nu doar într-o idee filozofică ci într-o idee practică de trăire. Picătura de vin și firimiturile de pâine împregnate cu toată puterea dumnezeiască ce înseamnă Dumnezeu, stăpânul universului. Pâinea și vinul din potir ajung în celula ta, existențial vorbind, până la nivel celular și atunci sigur că tot ceea ce îți aduce pe lângă aspectele pozitive, o realitate lumeasca de tip vaccin, medicamente, poluarea atmosferică, hrana neecologică, iată că dacă ai credință, dacă vei crede și iei medicamentul acesta numit Sfânta Împărtășanie, celelalte aproape că nu mai contează pentru că Dumnezeu are puterea de a rezolva totul în sine și prin sine. Să mă ierte Dumnezeu dacă greșesc. Am înțeles și eu de la părintele Cleopa și de la duhovnici că aceasta trebuie să fie interpretarea care să ne liniștească, să ne întărească, să ne așeze, să ne îndumnezeiască și să ne dea capacitatea de a postit cu adevărat. Postul este o stare a sufletului care trebuie să se întoarcă în Rai. Înainte de a se intra în Postul Mare, biserica a rânduit să se citească sau să se amintească de izgonirea din Rai al lui Adam. Acolo i s-a spus să mănânce din toți pomii și i s-a dat porunca postului. Nu a respectat porunca de a se abține de la o anumită mâncare și el a căzut din Rai. Noi suntem chemați la modul cel mai serios să ne reîndrăgostim de Domnul Isus Hristos Hristos și dacă te îndrăgostești de Domnul Iisus Hristos și îl iubești pe Domnul Hristos iubind pe semeni, celelalte cad în plan secund. Important e să fiu milostiv, să mă rog, să dăruiesc ce pot celorlalți, dacă mai am timp să mănânc mai mănânc ceva. Îți iei energia din relația cu ceilalți, din empatia celorlalți.
Crucea nu este altceva decât semnul cel mai profund și mai săvârșit al dragostei lui Dumnezeu față de noi pentru că mai mare dragoste nu avut nimeni în universul și lumea aceasta. Post fără spovedanie nu există. Zice părintele Arsenie Papacioc că spovedania cea adevărată este cea de prezență, adică nu este caracterizată de formalism. Spovedește-te în fiecare clipă, cât se poate de des. Păcatul este o rănire a sufletului. Acum ai căzut acum ridică-te.
Rep.: Multă lume ne întreabă cum pot intra în posesia unor măști pe care d-voastră le-ați conceput. Cum?
Marius Ciprian Pop: Adrian, eu mai spus și atunci, eu nu produc acele măști, nu sunt creația proprie. Eu am dat așa ceva din sufletul meu, care a pornit de la o spovedanie colectivă. Mă tulburam când îmi puneam mască pe față și am zis că de ce nu ar fi bine să convertim răul în bine. Atunci ne luăm cele două arme care sunt Crucea și rugăciunea inimii. Este foarte greu să ai rugăciunea inimii permanent, sunt însă unii oameni care o zic și au har de la Dumnezeu. Eu mă lupt din răsputeri și nu reușesc. Și mă ajută mască asta pentru că în momentul în care mi-o pun pe față văd scris acolo rugăciunea inimii “Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluiește-măpe mine păcătosul”. și o zic de câteva ori pe zi și poate este bine plăcut în fața lui Dumnezeu decât să mă tulbur. Acesta a fost mesajul pe care am vrut să-l dau oamenilor însă lumea nu a înțeles mesajul. Lumea a înțeles că eu produc măștile.
Sunt niște oameni de la Asociația Spiritualitate Strămoșească care pot ajuta pe cei care vor măști. Eu nu am vrut să comercializez măștile acestea pentru că eu nu am fost de acord. Dacă chiar voiam era foarte simplu. Mesajul nu era acesta unul pecuniar și unul financiar sunt nicio formă. Mesajul pentru oameni și bucuria care să-mi vină în suflet este aceea că omul când își pune mască, ori de care ar fi ea, să zică o rugăciune și să fac o sfântă Cruce. Acesta era scopul acelei măști dar când am văzut că lumea și dorește efectiv, i-am rugat pe cei de la Asociația Spiritualitate Strămoșească să găsească o formulă prin care să nu vândă mască ci pe baza unor donații. Oricum, intrați pe internet pe pagina lor și aflați mai multe detalii. Alte detalii nu știu eu, însă ceea ce știu vă spun: în momentul în care puneți mască pe față vă rog să aduceți o rugăciune pentru dumneavoastră și pentru întreaga lume pentru că este foarte mare nevoie de rugăciune. Și asta este o formă de milostenie, să te rogi pentru altul. În postul mare, pe lângă abținerea de la mâncare, prin rugăciune și milostenie toate acestea sunt roade rezultate ale iubirii pe care trebuie să ți-o însușești. O iubire de tip edenic în care Adam stătea de vorbă cu Dumnezeu și era împreună cu el, Dumnezeul îl vizita din când în când. Așa trebuie să-l vizităm și noi pe Hristos pentru că el stă la ușa noastră și bate și noi trebuie să-i deschidem ușa din când în când și să ne umplem de dragoste și în momentul în care vine Hristos te hrănești ca și cum l-ai hrăni pe Hristos. După asta, stai de vorbă cu domnul Hristos prin rugăciunea de dimineață, de la prânz, de seară, de noapte și cel mai important lucru rugăciunea de fiecare clipă. Sus să avem inimile. Asta înseamnă postul, să ai inima lui Dumnezeu. Nu te mai cobori la toate. Spunea Ioan Gură de Aur că toate trebuie să postească: mintea, ochiul, auzul.
Cu rugăciune poți ajuta de nici nu îți poți închipui. Părintele Arsenie Boca spunea că dacă vrei să ajuți pe cineva, este mai de folos să vorbești cu Dumnezeu de problema celui pentru care vorbești, odată, decât să vorbești cu omul respectiv de 100 de ori problema.
Rep.: Ce mesaj le transmiteți credincioșilor din România?
Marius Ciprian Pop: Pe care-l dau Sfinții Părinți. Ferește-te de rău și fă binele, pentru că asta este esența vieții creștine. Dar cred că este mai important, decât toate, mai ales această perioadă, să fim conștienți de faptul că nu trebuie să fim egocentriști, adică să ne punem pe noi înșine așa cum ne-a învățat societatea de multă vreme, în centrul vieții și acțiuni ci să-l punem pe Dumnezeu în centrul existenței și să fim theocentriști adică punctul nostru de raportare și activitate și în gândire și în viață și tot ceea ce facem să fie în numele Domnului Hristos. Dar cred că dacă îl iei pe Dumnezeu partenerul vieții tale și îl pui în calculul vieții tale atunci automat știi ce să faci. Să nu uităm încă un aspect. Prin nevoința postului pe care îl facem aducem în viața noastră harul milostivirii lui Dumnezeu. Scopul omului pe pământ nu este altul decât să se asemene cu Dumnezeu și nu se poate asemăna, nu se poate înălța, nu se poate îmbunătății, nu se poate îndumnezeii decât prin harul Duhului Sfânt iar harul Duhului Sfânt nu vine pe altă cale decât pe cea a nevoinței. Orice nevoință pe care o face omul cu gândul acesta de a aduce harul Duhului Sfânt asupra sa este bine plăcută înaintea lui Dumnezeu și nu rămâne nerăsplătită și pentru asta trebuie să folosim toate mijloacele. Abținerea de la mâncare, rugăciunea și în chip deplin milostenia, ca act al iubirii și al responsabilității față de ceilalți. Peste toate, cel mai mare dar din univers, unirea noastră cu Dumnezeu. Practic asta este finalitatea comuniunii noastre în chip real la nivel celular cu Sfânta Împărtășanie. Toate acestea reprezintă rezolvări superlative ale calității vieții în care trăim cu toate nebuloasele, cu toate încercările cu toate tulburările, cu toate bolile. Să nu uităm un singur lucru: rezolvarea o dă credință și legătura noastră cu domnul Hristos. Amin
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
