Folclorul pentru o națiune reprezintă leagănul civilizației înaintașilor noștri, reprezintă statornicia pe aceste meleaguri de mii și mii de ani.
Cum ne-am identifica ca popor dacă nu ar exista această taină a promovării folclorului, datinilor și obiceiului popular? Iubirea pentru autenticitate, pentru tot ce este frumos în folclorul românesc s-a transmis din generație în generație și datorită unor oameni deosebiți care au înțeles ce înseamnă valorile, culturale dar și cele spirituale.
Este vorba de familia Moldovan Viorel și fiica domniei sale Oară Liliana, dar mai bine să-i lăsăm pe ei să ne relateze.
Rep.: Pentru început doresc să vă mulțumesc că ați dat curs invitației noastre, cititorilor Zarului 21. Vă rog să ne spuneți câteva date biografice.
Moldovan Viorel, interpret de muzică populară: Mă numesc Moldovan Viorel, sunt născut pe 7 August 1944 în satul Găbud, comuna Noșlac, județul Alba. Am terminat Școala Profesională de Mecanici Agricoli din Aiud, de asemena am absolvit și Școala de Maiștrii de laSighișoara.
Oară Liliana Violeta, interpretă de muzică populară: Mă numesc Oară Liliana Violeta, sunt născută pe data de 4 Iulie 1968 în satul Găbud, comuna Noșlac județul Alba. Am absolvit Liceul Industrial nr. 4 Alba Iulia iar pe plan artistic am absolvit Școala Populară de Artă, Alba Iulia la clasa, profesoarei Leontina Farcaș.
Rep.: Cum a început această pasiune pentru folclor?
Oară Liliana: Tatal meu e viorist și mergea la nunți, el ne-a transmis pasiunea mie și surorii mele. Cântam împreună de mici și eram cunoscute ca surorile Moldovan. Am făcut Școala Populară de Artă la Alba Iulia, cu doamna Leontina Farcaș. Am ajuns să cântăm în ansamblu folcloric „Țarina” din Alba Iulia, care acum se numește „Crai nou”. De asemenea am cântat cu nume mari ale muzicii populare cum ar fi: Furdui Iancu, Nicoleta Voica, Veta Biriș, Drăgan Muntean și mulți alții. Folclorul pentru mine este esența vieții.
Întregul interviu realizat de Lăcătuș Nicușor cu Liliana Oară și Viorel Moldovan îl puteți găsi de luni, 10 februarie, în Ziarul 21, la toate punctele de difuzare a presei.