Despre discriminarea pozitivă
de Emil HĂLĂȘTUAN
De când lumea se știe că omul, cu cât primește mai multe pomeni, cu atât mai vrea și altele.
Primește mâncare, vreau și de băut. După ce mănâncă și își astâmpără setea, vrea și un pat. Apoi, vrea un acoperiș deasupra capului. Și așa mai departe, pretențiile cresc, conform principiului bulgărelui de zăpadă. Și odată învățat să trăiască din pomenile semenilor săi, un om greu se va dezvăța de acest nărav.
Cam același efect îl au și modalitățile de discriminare pozitivă. Bunăoară, acesta ar fi cazul romilor, în societatea românească. De exemplu, la licee și la facultăți se rezervă locuri separate pentru eelvii de gimnaziu sau pentru absolvenții de studii medii ce aparțin etniei rome. Această practică îi privează pe beneficiari de participarea la competiția firească ce trebuie să aibă ca și rezultat validarea unor performanțe școlare. Acelea depind de sârguința elevului, pe când admiterea conform apartenenței candidatului la una sau alta din etniile favorizate ține de hazard. Pentru că nimeni nu alege din ce etnie va face parte după naștere.
La fel stau lucrurile și în cazul cursurilor de pregătire profesională, organizate ”cu dedicație” precum și în cazul tuturor formelor prin care se materializează discriminarea pozitivă. Aceasta, în loc de a servi scopului declarat, acela de impulsionare a integrării romilor în societate, se poate lesne transforma într-o cursă cu handicap printre meandrele vieții, deoarece poate deternina tocmai opusul scopului urmărit, adică autoexcluderea subiecților din comunitate!
Unei persoane excluse, de exemplu, dintr-o fabrică înființată numai pentru a oferi locuri de muncă romilor, îi va fi foarte greu, dacă nu imposibil, să se integreze în altă întrerpindere și să facă față cerințelor noului loc de muncă, în caz că pentru obținerea acestuia se va imoune în cursa cu alți pretendenți, de pe piața muncii. La fel, în cazul absolvenților unei forme de învățământ superior, beneficiari ai discriminării pozitive, angajatorii vor manifesta rezerve în ceea ce privește calitatea pregătirii lor și, uite așa, se nasc reticențele cu privire la angajarea acestora. Nu pentru că sunt romi, ci pentru că au beneficiat de ”proptele” fie acestea și legale, pentru a urca treptele ierarhiei profesionale.
Pe vremea mult hulitei orânduiri socialiste, procesul de alfabetizare i-a vizat, deopotrivă, pe toți membrii unei comunități, fără deosebire de etnia cărara aparțineau subiecții. În școli, licee, școli profesionale și facultăți, numărul elevilor sau studenților de etnie romă nu era stabilit arbitrar. Examenele de admitere erau aceleași, pentru toți concurenții care doreau să urmeze o instituție de învățământ, indiferent de rangul aceleia. Rezultatul? În fabrici și în cooperative meșteșugărești au lucrat mulți angajați de etnie romă, numeroși dintre aceștia fiind buni meseriași. Apoi, dintre romi au început să apară profesori, medici, etc., toți validați de o competiție școlară și profesională ce nu era guvernată de regula dublei măsuri.
Evoluția firescă a unui individ, indiferent de apartenența sa etnică, poate asigura, în condițiile respectării tuturor drepturilor și obligațiilor constituționale, aceleași pentru toți cetățenii unei națiuni, integrarea în comunitate, fără fisuri. Discriminarea, fie acesta pozitivă sau negativă, formează oameni cu handicap psihologic, obligați apoi să participe la o cursă inegală pentru viețuire.
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
