<
Actualitate

Descoperiri arheologice în centrul istoric al Turzii

Descoperiri arheologice în centrul istoric al Turzii

Descoperiri arheologice în centrul istoric al Turzii

Cu ocazia lucrărilor de revitalizare a spațiului pietonal, incluse în operațiunile de modernizare a centrului Turzii, au ieșit la iveală câteva vestigii  arheologice ce datează din epoca medievală.

Astfel, demontarea dalelor de pe trotuarul din fața Pieței Tricolorului (părculețul din fața Muzeului de Istorie), a prilejuit descoperirea unor mărturii de natură istorică, ce vor face obiectul cercetării arheologice ce urmează să fie întreprinsă, în săptămânile următoare, de specialiștii de la Muzeul de Istorie din Turda.

Muzeograful dr. Horațiu Groza a trecut în revistă vestigiile istorice scoase la iveală cu ocazia lucrărilor edilitare ce s-au efectuat în partea din stânga a trotuarului din Piața Republicii, în raport cu aleea ce străbate Piața Tricolorului, dinspre centru în direcția Liceului Teoretic Josika Miklos și a  Muzeului de Istorie. În zona fostului altar (cor) al Bisericii Reformate Turda Veche s-au descoperit câteva structuri zidite ce au făcut parte din Hala cizmarilor, o clădire demolată pe la jumătatea secolului al XX-lea, după cum a precizat Horațiu Groza. ”O parte a acestei clădiri a fost compromisă cu ocazia construirii fostelor wc-uri publice amplasate în zonă, dar pe latura opusă s-au păstrat câteva structuri zidite. Arheologii de la muzeul din Turda lucrează la decopertarea și la curățarea acestor ruine” a completat Horațiu Groza.

Scoaterea la iveală a ruinelor Halei cizmarilor, a prilejuit arhelogilor descoperirea unui mormânt comun, în care au fost îngropate două persoane adulte. Orientarea mormântului pe direcția est-vest conduce spre concluzia că mormântul decoperit datează din epoca creștină. O datare a mormântului emisă la începutul cercetării arheologice conduce spre concluzia că cele două persoane îngropate acolo au fost înhumate în secolul al XVII-lea, probabil într-un sicriu de lemn, a mai completat Horațiu Groza. Muzeograful turdean a adăugat însă că cercetările, aflate în curs, au adus noutăți în ceea ce privește datarea mormintelor.

Descoperirea, în același perimetru cu mormântul a ruinelor Turnului Rackozi, construit la mijloul secolului al XVII-lea, la est de altarul (corul) actualei Biserici Reformate Turda Veche, dar demolat în secolul al XVIII-lea ”o structură medievală importantă a orașului Turda” conduce la concluzia că la construcția turnului s-au ”tăiat” o parte din mormintele vechiului cimitir. În mod firesc, rezultă că  mormintele datează dintr-o perioadă anterioară construirii turnului. ”Datarea mormintelor este îngreunată de lipsa inventarului funerar” a completat Horațiu Groza tabloul informațiilor despre mormântul descoperit zilele trecute în centrul Turzii.

Singurul reper, un denar de argint, monedă e face parte dintr-o emisiune monetară ale cărei piese au circulat între anii 1608-1619, pe timpul domniei lui Matei al II-lea, nu oferă suficiente indicii pentru o datare mai exactă a mormintelor, însă ”este posibil să ne aflăm în cimitirul primului lăcaș de cult al Conventului Augustinian, atestat documentar în anul 1331)” a mai dezvăluit Horațiu Groza o ipoteză ce își așteaptă confirmarea în cursul săptămânilor viitoare, când arheologii de la Muzeul de Istorie din Turda și-au propus să completeze informațiile despre această zonă a Turzii medievale. Această ipoteză capătă contur și prin prisma descoperirilor arheologice din 2010, când săpăturile au mai scos la iveală, în aceeași zonă, încă două morminte, din care unul tăiat de structurile zidite ale fostului altar (cor) al actualei Biserici Reformate. Acele morminte datează, probabil, din secolul al XIV-lea, a adăugat Horațiu Groza.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS