Derbedeii irecuperabili (Ziarul 21 – 19 ani)
De Emil HĂLĂȘTUAN
Duminică, 7 mai, cea mai longevivă publicație din Turda împlinește 19 ani. Astfel, săptămânalul, ”botezat” inițial ”Ziarul nostru”metamorfozat apoi în ”Ziarul nostru, al celor de la 21”odată cu ”adoptarea” publicației de către Lia Doina Durlan, revenit, ulterior, la un nume mai potrivit cu canoanele jurnalistice, a făcut carieră sub numele de Ziarul 21.
Cu autoritatea conferită de cei peste zece ani ce s-au împlinit de când scriu pentru această publicație, mă întreb cui aparține, de fapt, Ziarul 21? Administratorii firmelor sub egida cărora s-a editat publicația vreme de aproape două decenii? Nu cred. Lia Doina Durlan și Sergiu Jucan, succesorul său la cârmă, au asigurat condițiile necesare continuității aparițiilor săptămânalului turdean.
Dar Ziarul 21 nu le-a aparținut. Mai degrabă ei au aparținut Ziarului 21. La fel se poate spune și despre membrii marii familii a redacției Ziarului 21, prin care a trecut aproape toată ”floarea cea vestită” a presei locale: Gelu Florea, Ionel Ignat, Marian Oprea, Denisa Mărginean, Ioan Arion, Ucu Florea, Ladányi Emese, Raluca Anton, Dalia Bathory, Zamfir Pop și, cu voia dumneavoastră amintesc și numele meu, adică Emil Hălăștuan.
În redacția Ziarului 21 s-au călit și s-au clădit caractere. Munca în presă, dură și epuizantă, a scos la iveală calități, dar și defecte majore de caracter. Unii au trădat, nu pe un ”patron” care salahorea alături de toți ceilalți membri ai redacției, ci au trădat publicația, în căutarea unui iluzoriu ”mai bine” o ”fata morgana” ce ademenește caracterele slabe, doar pentru a le trimite pe calea anonimatului și a mediocrității.
Pentru alți jurnaliști care, de-a lungul timpului au muncit în redacția Ziarului 21, situațiile de criză generate de ”dezertări” desfășurate conform regulii ”venim pe rând, dar plecăm deodată” s-au constituit în adevărate izvoare de energie ce le-au permis să ducă publicația ”în spate” de multe ori aproape singuri, până ce echipa redacțională se refăcea iarăși. Ziarul 21 nu a murit, în ciuda faptului că, în câteva rânduri, unii dintre ”copiii” pe care i-a hrănit, au încecat să-l înjunghie pe la spate.
Dar, cu toată abnegația dovedită de câțiva ”salahori ai presei” Ziarul 21 nu putea să atingă ștacheta longevității ridicată la cota 19. Cititorii au determinat asigurarea continuității publicației. Toată truda jurnaliștilor, a celorlalți membri ai unei redacții, precum cei care lucrează în marketing, sau în administrație, se face pentru ”Măria sa publicul”. Dacă ziarul (denumire improprie, în cazul unei publicații cu apariție săptămânală, dar intrată în uz) nu este citit, se stinge încet, precum o lumânare ce devine inutilă într-o încăpere luminată ”a giorno”.
Deși scriu acest editorial vineri, 5 mai, iar Ziarul 21 își va primi cuvenitele urări de viață lungă duminică, 7 mai, odată cu sărbătorirea zilei sale de naștere, eveniment petrecut în 7 mai 2004, în plină perioadă de campanie electorală pentru alegerile locale de atunci, aroma șampaniei ce va să curgă nu poate zăgăzui îngrijorările ce ne încearcă cu privire la viitorul presei, îndeosebi al celei scrise. Nu constituie un secret pentru nimeni faptul că presa românească, îndeosebi cea locală, traversează o perioadă de criză. Apariția presei online, cu toate neajunsurile pe care le pricinuiește, dispariția treptată a consumatorului de presă, acel adept al răsfoirii paginilor unei publicații, dimineața, la o cafea, a cărei aromă se amesteca cu mirosul de hârtie și cerneală, combinație proaspăt ieșită de sub teascurile rotativei, proliferarea analfabetismului funcțional, precum și alți factori, precum goana politicienilor după un plus de imagine, ce tinde să-i transforme pe jurnaliști în simpli distribuitori de comunicate, constituie tot atâtea cauze ce contribuie la deprofesionalizarea presei. Iar dezinteresul mereu în creștere al publicului, manifestat, mai ales din comoditate, față de presa scrisă, va jalona drumul acesteia spre dezintegrare. Doar dacă presa nu va descoperi, în ea însăși, resursele unei renașteri miraculoase, asemenea Păsării Phoenix, ce a înviat din propria cenușă.
Îi urez Ziarului 21, ca dealtfel tuturor publicațiilor din România, să renască înainte de a se transforma în scrum. Și pentru că în 3 mai s-a sărbătorit (unde oare?) Ziua Mondială a Libertății Presei, adresez tuturor colegilor de breaslă un îndemn: ”Fraților, nu vă lăsați”. În asemenea ocazii precum cea de acum, îmi vine mereu în minte o constatare prin care Lelia Munteanu își încheia un editorial dedicat profesiei de jurnalist, publicat în ziarul Gândul, acum vreo 14 ani. După ce trecea în revistă vicisitudinile profesiei de jurnalist, Lelia Munteanu recomanda: ”De această meserie este bine să te lași la timp”. Dar autoarea editorialului cu pricina, publicat cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, concluziona: ”Dar, ai dracului derbedei, nu se lasă!” Sper că în presa românească au rămas încă destui ”derbedei” care confirmă veridicitatea concluziei enunțate, mi se pare că în 2009, de Lelia Munteanu.
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
