<
Actualitate

Deputat PNL Cluj,CRISTINA BURCIU: Noua strategie de dezvoltare teritorială integrată va permite modernizarea tuturor zonelor din România

În calitate de for decizional, Camera Deputaților a adoptat Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(7) al art.4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.60/2020 privind unele măsuri financiare în vederea implementării proiectelor de infrastructură din perioada de programare 2007-2013, finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020.

Am votat această inițiativă legislativă deoarece România are nevoie de includerea anumitor zone în care se aplică strategiile de investiţii teritoriale integrate cu finanţare din fonduri europene, astfel încât atragerea acestora până în anul 2027 să nu sufere întârzieri, iar întreaga procedură să se deruleze rapid şi eficient.

Prin această lege se introduce principiului descentralizării managementului programelor operaţionale aferente cadrului financiar multianual 2021-2027. Un prim pas în acest sistem de program-pilot prevede ca organisme intermediare să elaboreze şi să implementeze strategii de investiţii teritoriale integrate (ITI), cu asistenţă din partea agenţiilor de dezvoltare regională.

Actul normativ a ținut cont de faptul că inițial nu au fost suficient de strict delimitate zonele de interes, şi nici asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, astfel încât nevoile întregii populaţii să fie luate în considerare la elaborarea strategiilor pe baza cărora urmează să fie implementate proiecte finanţate din fonduri europene.

Între principalele direcții de acțiune ale acestei inițiative legislative se înscrie un proiect strategic de investiții pentru realizarea unui nou complex turistic pentru ski în masivul Făgăraş. De asemenea, în cadrul Regiunii de dezvoltare Centru, judeţele Harghita şi Covasna au imperioasă nevoie de agenții de dezvoltare comunitară care să se implice în procesul de atragere a fondurilor europene,conform nevoilor specifice de dezvoltare ale locuitorilor.

Totodată, în Regiunea de dezvoltare Nord-Vest, îndeosebi în judeţele Satu Mare, Bihor şi Sălaj, s-a stabilit că oamenii din localităţile relativ sărace din zonă, unde populaţia este axată pe activităţi agricole și nu are acces larg la utilităţi – alimentare cu apă, canalizare, unităţi furnizoare de servicii de sănătate şi de educaţie – au nevoie urgent de sprijin substanțial.

Nu în ultimul rând, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Moții, Țara de Piatră” va implementa investițiile teritoriale integrate în zona localităților din Munții Apuseni, astfel încât moții din județele Cluj, Alba, Arad, Bihor și Hunedoara, să poată atrage resurse din fonduri europene pentru dezvoltare și modernizare.

Salut elaborarea strategiei de dezvoltare teritorială integrată pentru aceste zone, care are menirea de a creşte calitatea vieţii locuitorilor, prin dezvoltarea infrastructurilor şi a serviciilor destinate populaţiei, în condiţiile protejării mediului înconjurător.

 

Deputat PNL Cluj, CRISTINA BURCIU

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS