<
Actualitate

Deputat PNL Cluj, CRISTINA BURCIU: Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer, un model de susținere a tuturor celor care au depășit această boală

Președintele României a promulgat Legea privind declarareaprimei zile de duminică din luna iunie ca Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer, în urma votării unui proiect legislativ inițiat de PNL.

Conform acestui act normativ, supravieţuitorii de cancer sunt persoanele care nu mai prezintă boala după încheierea tratamentului, persoanele care primesc în continuare tratament, pentru a reduce riscul de recidivă a cancerului, precum şi persoanele care au boala sub control, au puţine simptome şi care primesc tratament pentru a gestiona cancerul ca boală cronică.

Legea nr. 18/2022 mai stipulează că, pentru a marca Ziua naţională a supravieţuitorilor de cancer, se vor organiza, la nivel naţional şi local, manifestări ştiinţifice, educative şi cultural-artistice, consacrate conştientizării şi informării cetăţenilor despre provocările şi soluţiile privind îmbunătăţirea calităţii şi creşterea duratei de viaţă a supravieţuitorilor de cancer.

De asemenea, în săptămâna premergătoare Zilei naţionale a supravieţuitorilor de cancer, autorităţile administraţiei publice centrale şi instituţiile publice vor desfăşurao serie de manifestări cu tematica menționată, instituțiile desemnate în acest sens fiind Parlamentul României, Ministerul Muncii şi Solidaritații Sociale, Ministerul Sănătății, Ministerul Finanțelor și Ministerul Educației.

Sunt convinsă că parlamentarii trebuie să continue inițierea unei legislații prietenoase cu supraviețuitorii de cancer și, în paralel, să fie abordate temele reintegrării la locul de muncă, a incluziunii sociale şi a beneficiilor de asistenţă socială oferite acestora. Totodată, este nevoie ca persoanele care au depășit această boală cruntă să aibă acces la servicii medicale şi medicamente, la o alimentaţie corespunzătoare, precum și la produse financiare, în special credite şi asigurări. Nu în ultimul rând, este vital ca supravieţuitorilor de cancer să li se ofere șansa la un stil de viață sănătos, iar copiii care au trecut prin astfel de drame să primească solidaritate și sprijin privind reintegrarea în şcoală.

Consider că inițiativa liberală transpusă în această lege este extrem de benefică, mai ales pentru conștientizarea faptului că afecțiunile cauzate de cancer pot fi depășite, printr-un efort comun al tuturor entităților abilitate să lupte în acest deziderat.

 

Deputat PNL Cluj, CRISTINA BURCIU

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS