Împlinim astăzi 163 de ani de la edificarea Unirii Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Decizia şi chibzuinţa matură a naţiunii de a-şi defini soarta viitoare, pentru tot restul zilelor ce va să vină, constituie actul fundamental din istoria milenară, dramatică şi eroică a poporului român care a permis ulterior, la 1 decembrie 1918, Marea Unire a tuturor românilor de la Alba Iulia.
La ceas aniversar, cred că toată suflarea românească, de aici şi de peste hotare, de la conducătorii ţării la oamenii simpli, trebuie să îşi reamintească şi să înveţe în continuare din marile cuvinte rostite atunci: „Unirea este actul energic al întregii națiuni române! Unirea, Națiunea a făcut-o!”, așa cum bine reliefa marele om politic Mihail Kogălniceanu.
Consider că prin unitate, sacrificiu, toleranţă şi bună-înţelegere între români, vom reuşi să găsim calea spre progres, spre dezvoltarea ţării, spre un trai mai bun pentru oameni.
Cred că și astăzi, și nu numai astăzi, fiecare dintre noi, cei ce simţim româneşte, trebuie să reflectăm asupra activităţii noastre, să gândim pozitiv, să căutăm să ne perfecţionăm în tot ceea ce facem!
Unirea nu înseamnă ură și dezbinare, ci motivație, ambiție, chibzuință, solidaritate, înseamnă, mai presus de toate, ca românii să facă ceea ce au de făcut pentru evoluția și dezvoltarea țării și a societății!
Este momentul să încetăm cu atacurile românilor unii împotriva celorlalți și să ne concentrăm cu adevărat la ceea ce este vital pentru națiunea noastră și viitorul copiilor noștri!
La Mulţi Ani, România!
La Mulţi Ani români de pretutindeni!
Deputat PNL Cluj,
CRISTINA BURCIU