<
Actualitate

Deputat PNL Cluj, CRISTINA BURCIU: Efectele nefaste ale actualei perioade de criză, combătute ferm prin măsurile de sprijin impuse de PNL

În contextul unui sprijin monetar şi fiscal substanțial, economia globală a înregistrat o revenire în cursul anului trecut, chiar dacă am traversat o evoluție dificilă a situației pandemice. Viteza de redresare a fost, evident, inegală, fiind influenţată de mai mulţi factori, precum impactul diferit al blocajelor apărute în procesele de producţie şi în lanţurile de aprovizionare.

În acest peisaj, Guvernul Nicolae Ciucă a reușit să impună în urmă cu o lună relaxarea restricțiilor și redeschiderea aproape în totalitate a activităților din sectorul serviciilor, decizii susținute de PNL, astfel încât reluarea economiei să se poată face într-un ritm susținut și gradual.

Provocările acestei perioade sunt însă destul de complicate, în actualul stadiu economic şi financiar deosebit de dificil pe care îl traversăm.

Există încă o serie de circumstanțe excepționale, probleme deloc ușoare, la care guvernarea trebuie să facă față și să ajute populația și operatorii economici să le depășească: prelungirea pandemiei de Covid-19, disfuncţionalităţile în lanţurile de producţie şi distribuţie, majorarea preţurilor în sectorul energetic şi agresiunea militară a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Toate acestea au, din păcate, efecte dure la nivel economic şi social, care vor persista, cel mai probabil, pentru foarte mult timp.

În plus, pandemia şi tensiunile geopolitice au polarizat societăţile, eforturile Executivului concentrându-se în special pe gestionarea crizelor. Pentru a răspunde acestor împrejurări, PNL a militat și acționat constant și consecvent, atât pentru reducerea efectelor nefaste ale pandemiei, cât și în vederea deblocării unor sectorare economice vitale dezvoltării și modernizării țării.

Avem clar de administratși alte schimbări majore, atât în ceea ce privește evoluția mediului macroeconomic, cât și a sistemului financiar, una dintre soluțiile propuse fiind dinamizarea procesului de digitalizare. Aceste transformări presupun o serie de avantaje, precum reducerea costurilor, creşterea eficienţei, a competitivităţii şi a incluziunii financiare, dar, pe de altă parte, generează și riscuri semnificative, precum cele de natură cibernetică. Furtul de date sau de informaţii, cu precădere în Europa centrală şi de est, precum şi atacurile cibernetice, sunt nominalizate în prezent ca fiind cele mai ridicate riscuri la nivel european.

În condițiile războiului din Ucraina, perspectivele asupra creşterii economice din România s-au redus, în conformitate cu evoluţii similare din întreaga Uniune Europeană.

Pentru a diminua efectele, Guvernul Nicolae Ciucă a decis adoptarea pachetului de măsuri „Sprijin pentru România”, grație căruia jumătate din populația țării să fie ajutată concret să depășească perioada actuală de criză.

Astfel, pe fondul prelungirii conflictului şi al incertitudinilor, evoluția economiei naționale va fi susținută de măsurile propuse și susținute de PNL, pentru ca toate consecințele să fie cât mai facil de suportat, atât de populație, cât și de agenții economici.

Deputat PNL Cluj,

CRISTINA BURCIU

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS