„Acest turneu a fost organizat de AGM Câmpia Turzii cu denumirea Memorialul „Vasile Tătaru”, ediţia a V-a. Este un turneu mare, un turneu tare şi vreau să vă spun că luna trecută am fost la Târgu Jiu la Campionatele Naţionale unde am obţinut locul II pe ţară cu sportivul Bândulă Iosif, categoria 50 kg, care s-a calificat pentru lotul naţional al României şi se pregăteşte pentru Europene. Acest copil este un copil de viitor, anul viitor este tot cadet şi ne punem mari speranţe. Sunt un antrenor cu o experienţă de 40 de ani, sunt antrenor emerit şi mă lupt cu foarte multe pentru a face rezultate, dar rezultate fără bani nu se pot obţine. Avem nevoie de sprijin, avem nevoie de bani.Vrem să facem rezultate, să avem pe plan local rezultate”, a declarat antrenorul Dandoczi Edmund.
„Îi mulţumesc domnului antrenor care a fost alături de mine şi m-a învăţat foarte mult. Dacă el n-ar fi fost, nici eu nu eram unde am ajuns”, a precizat sportivul Bândulă Iosif.
„Am venit cu viitori pugilişti pe care vrem să-i lansăm. Ne pregătim pentru Campionatul Naţional de Cadeţi care va avea loc la Târgu Jiu începând cu data de 8 iulie şi sperăm să facem şi acolo o figură frumoasă. Azi a fost un eveniment în memoria lui Vasile Tătaru şi încercăm forţele şi tehnica sportivilor noştri”, a declarat antrenorul Florin Bordi.
