Conform comunicatului dat de STS, mai mult de jumătate din apelurile efectuate în anul 2018, către numărul 112, sunt pentru non-urgențe. Motivele sunt banale. „Nu pot returna produse la magazine”, „este aprinsă lumina pe stradă”, „care este mersul trenurilor”. Cum în toate activitățile avem limite superioare și inferioare, în această speță, locul 1 în materie de apeluri efectuate este un bucureștean care a sunat de peste 21.000 de ori în ultimele 10 luni, la numărul de urgență 112.
Așadar, unele urgențe nu sunt de fapt urgențe, însă unele persoane, se pare că au foarte mult timp liber
„Preluarea apelurilor la numărul unic de urgenţă poate fi îngreunată de procesarea apelurilor făcute neintenţionat la numărul de urgenţă. Câteva exemple: un telefon introdus în buzunar sau aruncat în poşetă, fără a fi blocată tastatura acestuia. Procedura prevede clar că, în astfel de situaţii, operatorii 112 sunt obligaţi să asculte apelul preluat timp de 15-20 de secunde, chiar dacă de la celălalt capăt al firului nu se aude niciun sunet, apoi să reapeleze de două ori numărul de pe care s-a efectuat apelul. Pentru un astfel de apel involuntar şi care nu este efectiv o urgenţă reală se pierd timp, resurse – vitale în alte cazuri, unde poate fi vorba despre diferenţa între viaţă şi moarte. Cele mai mari procente de apeluri involuntare se înregistrează în judeţele Dâmboviţa, Teleorman, Mehedinţi, Argeş şi Covasna”, arată Agerpres
O treime dintre apelurile non urgente sunt făcute de persoane care solicită diferite informaţii care nu sunt de competenţa Serviciului 112.
