<
Actualitate

De ce s-a reîntors în Adrian Spătariu în politică

Comunicat: Dragi prieteni,
M-am reîntors în politica locală din mai multe considerente și cu un obiectiv major, reinstaurarea în politica locală a respectului, a bunului simț, a principiilor statului de drept într-o administrație locală, agresivă, selectivă și părtinitoare când e vorba de apropiați, delăsatoare și speculativă cu cei neaserviți și care, din păcate, a transformat interpretarea legii, într-un instrument de instaurare a fricii și a terorii.


De la început afirm cu încredere mânat de propriile-mi principii și convingeri că sunt un adept al pluripartidismului, al dialogului, al dezbaterii publice bazată pe argumente și transparență decizională. Relațiile dintre cetățeni și autoritățile locale trebuie să fie guvernate de principii precum: supremația legii și a interesului public, interdicția favoritismului, transparență și obiectivitate în exercitarea mandatului. Sunt împotriva exercitării discreționare a competențelor dobândite în calitate de ales local, sunt împotriva promovării mesajelor de dezbinare, ură, sunt împotriva politicii exercitată prin exces de putere. Eu încurajez libertatea de a ne exprima opțiunea politică, fără teama de a suferi repecursiuni din partea celor care ocupă efemer funcții publice și sunt aleși ca să fie în slujba colectivității locale.


Eu nu doresc să dispară nici PNL, PSD, USR, etc… ci doar vendeta politica, inutilă și fără sens.
Îmi doresc un oraș în care tinerii antreprenori să fie sprijiniți de Primărie și Consiliul Local, în care mediul de afaceri să fie predictibil iar administrația locală să fie una prietenoasă, lipsită de ostilitatea și indolență.
În acești patru ani de administrație PNL, totul a devenit inert, sceptic și de nesurmontat, iar existența unui embargou al informaţiei corecte şi lipsită de echivoc a făcut ca lucrul în echipă să fie inexistent fapt resimțit în toate domeniile de activitate cu repercusiuni asupra dezvoltării comunității noastre.


Remediul este acţiunea! Acţiunea bazată pe cunoaşterea de către noi a drepturilor, respectiv a îndatoririlor noastre. Așadar vă invit să vă alăturați proiectului nostru politic, echipei ALDE Câmpia Turzii, proiect politic care își propune să schimbe administrația locală în sensul promovării principiilor și valorilor statului de drept și ale Uniunii Europene.
Avocat Adrian Spătariu – candidat la funcția de consilier local ALDE.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS