Săptămâna această a adus o premieră pentru handbalul feminin turdean, Daria German a devenit prima jucătoare a clubului nostru convocată la lotul național de junioare.
Este un prim pas extrem de important pentru clubul AHC Potaissa Turda, care dorește să devină unul dintre cele mai puternice centre și la feminin, nu doar la masculin.
„Mă simt foarte încrezătoare și mândra de mine în primul rând. Mă bucur că am reușit să ating performanța asta, și sper să mă ridic la așteptările pe care le au antrenorii de la fiecare jucătoare. Le mulțumesc celor din conducerea clubului AHC Potaissa Turda, pentru că m-au ales să fac parte din prima echipa de fete a clubului, antrenorului Marius Novanc, care într-o perioadă foarte scurtă de timp m-a învățat numeroase lucruri importante și tuturor fetelor din echipă, lângă care mă simt ca într-o adevărată familie.” a fost mesajul transmis de Daria.
De asemenea, Daria a avut un mesaj și pentru colegele de echipă: „Fetelor, vreau ca în viitorul apropiat să fim colege și la echipa națională, nu doar de club, și sunt sigură că prin multă muncă și determinare ne vom îndeplini visele.”