<
Actualitate

Cupa României. Meci spectaculos între Victoria Viișoara și Uniți sub Tricolor

Meci spectaculos pe terenul bazei sportive din Mihai Viteazu, unde s-au întâlnit echipele Victoria Viișoara și Uniți sub Tricolor. Un meci spectaculos, ambele echipe oferindu-le spectacol celor din tribună. Scorul a fost deschis rapid de echipa viișoreană prin noul jucător al echipei, Paul Cubleșan. Tot el a marcat și al doilea gol, din penalty. În minutul 31, echipa din Cornești reușește să înscrie prin Rus, ca mai apoi să readucă egalitatea în minutul 57 prin Sulugiuc. În minutul 60 Viișoara scoate un nou penalty, Cubleșan fiind cel care aduce echipa în avantaj. Indrei, unul dintre jucătorii care au revenit la Viișoara după o accidentare destul de urâtă a dus scorul la 4-2 în minutul 85. Sulugiuc, jucătorul echipei UST a mai punctat o dată și a închis tabela. UST – Victoria Viișoara, 3-4. Echipa antrenată de Gabriel Mocean își continuă parcursul în Cupa României.

În acest sens, antrenorul echipei Victoria Viișoara, Gabriel Mocean, a declarat: „Meci specific de cupă cu rezultat incert până la final! A fost primul joc oficial după pandemie! Felicit echipa gazdă, dar cred că am fost echipa mai bună!”, a declarat Gabriel Mocean.

Uniți Sub Tricolor Cornești: Ionele – Boboia, Căucean, Crișan, Drăgan.I, Gîscă, Nica, Râșteiu, Rus, Sulugiuc, Tolomeiu.
Au mai intrat: Berki, Vacarciuc, Moldovan Pârțilă și Drăgan
Antrenori: Iulian Ionele și Rareș Vălean.

Victoria Viișoara: Miheșan – Popa, Șoancă, Mocan, Baciu, Lingurar, Marginean, Sur, Herțeg, Cubleșan, Indrei.
Au mai intrat: Tritean, Rus, Galea
Antrenor: Gabriel Mocean.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS