<
Actualitate

Cum va fi vremea în perioada 18 martie – 15 aprilie

Administraţia Naţională de Meteorologie transmite prognoza de vreme pentru patru săptămâni, până în 15 aprilie. Temperaturile vor fi mai ridicate faţă de cele obişnuite pentru această perioadă, în prima săptămână a intervalului, după care ajung la valori normale, cu precipitaţii abundente în perioada 8-5 aprilie.

Săptămâna 18-23 martie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval la nivelul întregii țări.
Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile intracarpatice, dar mai ales în zona Munților Apuseni și în nordul teritoriului, iar în rest cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale ale perioadei.
Săptămâna 25 martie – 1 aprilie
Temperaturile medii ale aerului se vor situa în general în jurul celor normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.
Cantitățile de precipitații estimate a se înregistra în acest interval vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile intracarpatice.
Săptămâna 1 – 8 aprilie
Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice acestei perioade, posibil ușor mai ridicate în vestul și nord-vestul extrem al țării.
Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile intracarpatice și în general apropiat de cel normal pentru această săptămână în rest.
Săptămâna 8-15 aprilie
Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor normale pentru această săptămână.
Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi excedentare în regiunile sudice și sud-estice și ușor deficitare în nord-vestul teritoriului.
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 1993-2016.
sursa: meteoromania.ro

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS