De la 5000  la aproximativ 280 de angajați

În 2012 acționarii ruși de la Mechel Câmpia Turzii au anunțat că vor să disponibilizeze aproximativ 800 de oameni, astfel încât numărul angajaților ar rămâne la aproximativ 280, de la un total de peste 5.000 înainte de privatizarea din 2003.

Cum a ajuns în pragul colapsului o afacere începută în anii ’20, transformată de comuniști într-o unitate-fanion a economiei centralizate și apoi cumpărată de cel mai mare jucător rus pe piața oțelurilor speciale?

Industria Sârmei Câmpia Turzii – de la stat, la rușii de la Conares și apoi la Mechel

Combinatul de la Câmpia Turzii a fost privatizat de AVAS in anul 2003, fiind preluat de firma elvețiană Conares Trading, controlată de investitori ruși, pentru 27,2 milioane de euro, din care prețul pachetului de acțiuni este de 2,5 milioane de euro. Conares Trading, transformată ulterior în Mechel, s-a angajat să realizeze investiții tehnologice de 16,5 milioane de euro, investiții de mediu de 3,3 milioane de euro și să suplimenteze capitalul circulant al ISCT cu 3,7 milioane de euro. De asemenea, cumpărătorul a preluat datorii bugetare de 1,1 milioane de euro. (Sursa)

Conares Trading a devenit în acelasi an operatorul grupului metalurgic rus Mechel, deținut de omul de afaceri rus Igor Zyuzin, pentru activitățile din afara Elveției, iar combinatul și-a schimbat denumirea in Mechel Câmpia Turzii.

Grupul rus Mechel a ajuns să dețină 86,56% din actiunile companiei din Câmpia Turzii. Mechel a intrat pe piața românească în 2002 și mai deține combinatele Mechel Târgoviște (COS), Ductil Steel Oțelu Roșu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila și Mechel Reparații Târgoviște.

În 2002 începea procedura de privatizare a societății Industria Sârmei Câmpia Turzii, societate care adunase datorii în valoare de 377,8 miliarde lei vechi. În cursa pentru combinatul din Câmpia Turzii au intrat omul de afaceri indian Lakshmi Mittal și rușii de la Conares (Sursa).

În 2003, Combinatul de la Câmpia Turzii a fost preluat de către firma elvețiană Conares Trading controlată de investitori ruși pentru 27,2 milioane de euro, din care prețul pachetului de acțiuni este de 2,5 milioane de euro. Conares Trading s-a angajat sa realizeze investiții tehnologice de 16,5 milioane de euro, investiții de mediu de 3,3 milioane de euro si să suplimenteze capitalul circulant al ISCT cu 3,7 milioane de euro. De asemenea, cumpărătorul a preluat datorii bugetare de 1,1 milioane de euro.

Ambițiile rusești de extindere a activităților în țara și primele pierderi la Câmpia Turzii

Imediat dupa achiziționarea Industria Sarmei, Conares Trading, care devenea parte a grupului Mechel, anunța că dorește să își extindă activitatea din Romania, să achiziționeze și alte societăți industriale și să formeze un miniholding cu o cifra de afaceri de 300-400 de milioane de dolari pe an. (Sursa)

Cu toate acestea lucrurile nu au mers chiar in direcția dorită de ruși. Comparativ cu anul 2003, când pierderile se cifrau la 163 de miliarde de lei, în anul 2004 acestea au scăzut la 67 de miliarde. În 2006, Mechel Câmpia Turzii a anuntat pentru primele șase luni ale anului pierderi de 12,2 milioane lei la o cifra de afaceri de 199,5 milioane lei, cu 6% mai mare fața de nivelul afacerilor din perioada similară  a anului trecut.

Directorul de operațiuni  al grupului Mechel, Alexei Ivanuskin, punea neprofitabilitatea combinatului pe seama costului ridicat al gazelor naturale, cheltuielile mari cu electricitatea și cu forța de muncă.

După 100 de ani de topit fier vechi, „PERLA SIDERURGIEI ROMÂNEȘTI” a ajuns să fie topită ea însăși

Cine poartă răspunderea pentru moartea sa? Aflați dintr-o investigație gândul, cum statul român și partenerul său economic din Rusia, Mechel, au reușit în câțiva ani să distrugă nu doar o întreprindere cu vechime, dar și un oraș întreg

De ce este vinovat statul român

Guvernul Năstase a negociat defectuos, în 2003, ca și în cazul altor privatizări, contractul cu acționariatul companiei Conares Trading AG Elveția, firmă interfață, în Europa, a concernului rus Mechel (Uzinele Metalurgice Celiabinsk). Nimeni nu neagă asta. Chiar colegul lui Adrian Năstase, Nicolae Văcăroiu, șeful actual al Curții de Conturi, a afirmat că 80 la sută din privatizările „realizate” în anii postrevoluționari au fost un dezastru. Iar această pprivatizare „strategică” nu face excepție.

În privatizarea combinatului „Industria Sârmei” Câmpia Turzii au fost implicați: Adrian Năstase, în calitate de premier; Dan Ioan Popescu, în calitate de ministru al Industriei și Resurselor; Ovidiu Tiberiu Mușetescu, în calitate de ministru delegat al Autorității pentru Privatizarea și Administrarea Participațiunilor Statului (APAPS).

Guvernele Boc și Ponta au promis că vor căuta soluții pentru stoparea disponibilizărilor pe bandă rulantă a mii de salariați, că vor cere stoparea distrugerii combinatului și că vor verifica, la sânge, dacă acționariatul Mechel și-a respectat obligațiile contractuale. Nimic din toate acestea nu s-au întâmplat, promisiunile guvernanților rămânând vorbe goale.

De ce este vinovat Mechel

Considerat de partea română drept „investitor strategic”, Mechel și-a urmărit în România, propria strategie. A intenționat să facă din metalurgia românească „racheta” purtătoare către Europa a producției siderurgice rusești, dar până și acest demers l-a ratat lamentabil.

După ce a participat la privatizarea combinatelor siderurgice din țara noastră, investitorul strategic le-a pus, pe rând, pe butuci. La Câmpia Turzii, a disponibilizat mii de salariați, a închis oțelării, laminoare și fabrici productive, le-a tăiat și le-a vândut la fier vechi, a înregistrat pierderi și datorii de sute de milioane de lei, a pierdut piețe tradiționale de desfacere, implicit din pricina unui management neprofesionist.

A sfârșit prin a-și vinde întreg „portofoliul” din România, inclusiv datoriile acumulate de acesta, unei firme de apartament, Invest Nikarom – controlată tot de o familie din ruși -, pe numai 52 de euro.

A distrus un combinat foarte important, transformându-l într-un munte de fier vechi, care amenință să se „prăbușească” peste un oraș în agonie.

Aceștia sunt actorii. Se datorează moartea combinatului doar unei conjuncturi externe nefavorabile siderurgiei românești sau este vorba de lipsă de discernământ din partea statului sau, mai grav, de complicitate la un dezastru programat? Iată, mai jos, câteva episoade ilustrative care pot explica dezastrul la care asistăm azi.

Istoria distrugerii combinatului „Industria Sârmei” Câmpia Turzii în trei episoade

1. Privatizarea

Ca de obicei, și această privatizare, ca multe altele, s-a făcut pe fugă și doar de gura Europei. Ca de obicei, și aceasta s-a întors împotriva economiei românești, lipsa de interes față de lucrul bine făcut dovedindu-se a fi, ca de fiecare dată, criminală.

La momentul privatizării, decidenții guvernului Năstase, de la premier la șeful APAPS, nu și-au făcut niciun fel de probleme față de desantul rusesc asupra metalurgiei românești. Guvernul Năstase i-a identificat pe ruși ca fiind „investitori strategici”. Și, fără îndoială, aceștia aveau strategia lor, bine pusă la punct.

Mai mult, deși rușii erau interesați să deschidă poarta spre Europa, implicit pentru producția națională de oțel, folosind „ulița românească”, gata, deci, să cumpere bucată cu bucată întreprinderile din România care le ofereau această oportunitate, guvernul Năstase, într-un puseu caritabil, s-a gândit că e și mai bine dacă radiază întreaga datorie a combinatului din Câmpia Turzii, ca să nu-i împovăreze pe cumpărători.

A șters astfel, dintr-un foc, datoriile către stat ale ISCT – în 2002, Industria Sârmei figura cu datorii de peste 370 de miliarde de lei la bugetul statului, și cu un credit de 2,2 milioane de dolari, contractat cu AVAB -, în schimb a vândut combinatul cu doar 27.000.000 de euro, din care rușii au achitat 2.500.000 de euro, valoarea pachetului de 73 la sută din acțiuni, restul fiind alocat investițiilor.

Mai mult, graba fiind mare, privatizarea s-a făcut în condițiile în care, la vremea respectivă se derula un program de modernizare a combinatului – aprobat de AGA și Ministerul Metalurgiei, implicând o investiție de 100 milioane de dolari -, fără a fi stipulată în contractul de privatizare obligativitatea cumpărătorului de a finaliza proiectul.

Odată finalizat programul de modernizare, „Industria Sârmei” ar fi devenit unul dintre cele mai performante combinate de gen din Europa Centrală și de Est.

„Asta a fost marea greșeală a acestei privatizări; greșeală a tuturor. În contract ar fi trebuit stipulată obligația cumpărătorului de a executa programul de modernizare aprobat în CA, în AGA, acceptat de Ministerul Metalurgiei. Toate acestea ar fi trebuit sa confere programului putere de lege” a declarat pentru gândul fostul director al combinatului, și fost primar al orașului Câmpia Turzii, Radu Hanga.

2. Activitatea Mechel

Pentru foarte mulți – mai puțin pentru statul român – a fost limpede de ce companiile din metalurgia rusească au hotărât să preia, aproape în întregime, industria similară din România. În 2003, între țara noastră și Europa exista un acord de liber schimb economic. Mai mult, exista posibilitatea ca, în câțiva ani, România să intre în UE, ceea ce s-a și întâmplat. La începutul anilor 2000, Rusia nu mai putea comercializa în UE decât o cantitate plafonată de oțel și produse siderurgice, mult sub producția ei anuală.

În aceste condiții, folosind, „ulița românească”, oțelul rusesc putea pătrunde, în orice cantitate, pe piața europeană.Deși, în 2006, au anunțat că și-au îndeplinit obligațiile stipulate în contract, plătind în avans 34 de milioane de euro, în același an Mechel înregistra datorii la statul român de aproape 100 de milioane lei și pierderi de 28 de milioane lei.

În aceste condiții, acționariatul hotărăște să închidă oțelăria, la începutul anului 2006 – una dintre cele mai moderne din țară și, totodată, piesa de rezistență a combinatului, cu o producție anuală de 700.000 de tone. Până la acea dată, Câmpia Turzii producea, din fierul vechi achiziționat din țară și străinătate, materie primă pentru un portofoliu de 13.000 de repere, fabricate în cadrul combinatului. Prin închiderea oțelăriei a fost compromis fluxul integrat al producției. „Dacă aveai oțelărie puteai să produci ceea ce-ți cerea piața. Altfel nu, pentru că depindeai de alții”, declara pentru presă un fost director al Mechel, Marius Bordea.

Lipsa unui management performant, dacă nu o megaindiferență suspectă față de situația din piață a produselor Mechel, a dus, în continuare la acumulări anuale de pierderi și datorii de sute de milioane de lei. La finele lui 2011, pierderile companiei se ridicai la 110 mil lei, iar datoriile față de stat la 600 mil lei.

În același timp, firma mamă, Mechel, a înregistrat anul trecut pierderi nete de 1,7 miliarde dolari, „din cauza activelor neperformante și a deprecierii fondului comercial”. Grupul rus a preciza că „vânzarea unor operațiuni din străinătate, inclusiv a celor din România, va elimina impactul negativ al acestora asupra rezultatelor”.

La începutul lui 2013, acționariatul rus a vândut întregul „portofoliul” din România, inclusiv datoriile acumulate de acesta, unei firme de apartament, Invest Nikarom – controlată tot de o familie din ruși -, pe numai 52 de euro.

3. Tăierea și vânzarea la fier vechi

O bună parte din combinat a fost, deja, tăiat și vândut la fier vechi de acționariatul rus de la Mechel. Tăierea s-a făcut până în momentul vânzării către Invest Nikarom.

„Cu o majoritate de peste 70 la sută voturi în AGA, reprezentanții Mechel au îndreptat fabrica în direcția care le-a fost favorabilă. Dacă au putut face bani tăind și dând la fier vechi tot ce au luat, au tăiat și au dat la fier vechi”, spune Radu Hanga.

„Potrivit documentelor, în perioada 2006 – 2011, 72.000 de tone de fier, rezultate în urma tăierii utilajelor, au ieșit spre Târgoviște și Oțelul Roșu. Secții întregi au fost transformate în ruină” , spune liderul sindical, Ioan Pascu.

La rândul lor, acționarii Nikarom au semnat un contract cu Invest Remat pentru continuarea tăierilor. Remat a plătit deja o parte din contract, bani din care s-au plătit o treime din salariile compensatorii ale celor disponibilizați.

Continuarea pe Gândul.ro