Gheorghe Dumitru Mureșan (n. 14 februarie 1971, Tritenii de Jos, Cluj) este un fost jucător de baschet român in NBA. Cu o înălțime de 2,31 m, deține titlul de cel mai înalt jucător din istoria NBA.
Gheorghe Mureșan este cel mai cunoscut sportiv român intrat în vizorul lumii sportive datorită selecției observative. Având o înălțime peste medie la vârsta junioratului, a fost remarcat de către responsabilii de la Clubul Sportiv al Universității Cluj. De aici, datorită aptitudinilor sale, jucătorul a evoluat și curând a atras atenția selecționerului echipei naționale și mai apoi echipelor din străinătate: Pau-Orthez, Washington Bullets și New Jersey Nets.
Cei doi fii ai legendarului baschetbalist au peste 2 metri înălțime și au urmat aceeași universitate, Georgetown.
După retragerea din sport, la începtul anilor 2000, Ghiță Mureșan s-a stabilit în SUA împreună cu soția lui, Liliana. Aici s-au născut cei doi fii ai lor, George (24 de ani) și Victor (22 de ani). Amândoi joacă baschet și au urmat cursurile Universității Georgetown.
Fiul cel mare, George Mureșan, este absolvent al universității din Washington DC. Fratele său mai mic, Victor Mureșan, încă joacă la echipa universității, însă în sezonul 2022-2023 a bifat o singură partidă.
Fiii lui Ghiță Mureșan au moștenit genele baschetbalistului și măsoară 2,06 metri (George) și 2,11 metri (Victor) înălțime. Pe vremea când evolua în NBA, tatăl lor avea 2,31 metri înălțime.
Ghiță Mureșan a împlinit 53 de ani
Fostul baschetabalist român Gheorghe Mureșan a împlinit 53 de ani pe 14 februarie. În prezent, uriașul din NBA predă lecții de baschet tinerilor de peste Ocean. În 2004, el a fondat Academia Giant Basketball, căreia îi dedică cea mai mare parte din timp. Academia are sediul în Ashburn, Virginia.
Totdată, Ghiță Mureșan a fost vicepreședinte al Federației Române de Baschet (FRB) până în septembrie 2021, când a fost numit membru de onoare al FRB. În 1996, Mureșan a fost numit jucătorul cu cel mai rapid progres din NBA.