La Cluj-Napoca s-au adunat, în Piaţa Unirii, peste 300 de persoane, pentru a marca un an de la mitingul Diasporei.
Oamenii au avut steaguri tricolore şi ale UE şi pancarte cu mesaje precum „112-suni azi, vine mâine”, „Nu veţi scăpa de puşcărie”, „Demisia guvern mafiot” sau „Dragă guvern, românii nu vă mai vor. Vrem demisia Guvernului Dăncilă”.
Oamenii au strigat „Alexandra” şi „Uniţi putem învinge un sistem”.
De asemenea, un tânăr a adus un tricou pe care scrie „Dragă Guvern, românii NU vă mai vor. Nu vedeţi? Sunteţi orbi sau rău intenţionaţi?”.
Protestatarii din Cluj au huiduit în faţa sediului PSD şi au strigat ”Ciuma roşie”.
Sute de clujeni au pornit apoi într-un marş din Piaţa Unirii spre Prefectura Cluj. Oamenii au oprit în faţa sediului PSD Cluj şi au scandat „10 august”, „Analfabeţii”, „Ruşine să vă fie” şi „Jos guvernul”.
Mai mulţi protestatari au încercat să intre pe carosabil şi să blocheze traficul rutier pe Bulevardul Eroilor, dar au fost opriţi de jandarmi. În replică, oamenii au strigat „Jandarmeria apără hoţia” şi şi-au continuat marşul pe zona pietonală.
Ulterior, clujenii care au mărşăluit s-au oprit câteva minute în faţa Palatului de Justiţie din Cluj-Napoca, unde au scandat „Nu uităm ce aţi făcut anul trecut” şi „Alexandra, nu îi vom ierta”.
În drum spre Prefectura Cluj, oamenii au blocat pentru un timp traficul rutier în Piaţa Avram Iancu şi în faţa Prefecturii, permiţând doar transportul în comun. Oamenii strigă „Jos guvernul”, „Demisia”, „PSD, partid de hoţi, proxeneţi şi mafioţi”, „Alo, 112″.
În faţa Prefecturii Cluj, mai mulţi protestatari s-au aşezat pe carosabil.
Un tânăr venit din Germania special pentru protest a declarat: „Am venit să cerem demisia Guvernului Dăncilă, cu toate că nu cred că o să îşi dea demisia şi va trebui să aşteptăm până după alegerile prezidenţiale ca să dizolve Parlamentul şi să fie organizate alegeri anticipate. Am venit din Germania pentru două zile special pentru protest, mâine mă întorc Am sperat să fie mai multă lume. Sunt dezamăgit pentru că oamenii nu îşi fac datoria civică şi anume să iasă în stradă şi să îşi facă vocea auzită”.
Un alt bărbat a spus. „În primul rând nu ar trebui să existe proteste pentru un motiv anume, că acest motiv e Colectiv, că e lipsa infrastructurii, că sunt spitalele care se prăbuşesc, că e Alexandra, că e corupţi. toate aceste motive sunt nişte chestiuni punctuale şi părţi ale unui mecanism cu funcţionare total anormală. Noi trebuie să ieşim în stradă pentru a se reseta tot ceea ce înseamnă mentalitate în România”.