Două apartamente ANL se vor vinde la Turda cu puțin peste 10.000 de euro, conform unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut joi, la ședința ordinară lunară, de consilierii turdeni.
Conform documentației, un apartament cu 2 camere, cu o suprafață utilă de 51,51 mp se va vinde cu 57.858,44 lei (11.700 de euro), în timp ce un apartament cu 1 cameră și cu o suprafață utilă de 46,84 mp se va vinde cu 51.659,61 lei (10.400 euro). Conform legislației, chiriașii unor apartamente ANL le pot cumpăra, în anumite condiții.
Blocul ANL de la Turda a fost construit în anul 2003 și este situat pe strada Tineretului. Repartizarea locuințelor pentru tinerele familii s-a făcut pentru cei care aveau dosar depus în acest sens, cu condiția ca solicitantul să aibă vârsta de maxim 35 de ani, la data repartiției.
La Turda este în construcție un bloc ANL cu 48 de apartamente, pe strada Zambilelor, dar aici lucrările au întârziat destul de mult, blocul având termenul de finalizare la data de 30 decembrie 2020.