<
Actualitate

Cristina Burciu:”Modificarea structurii anului școlar contribuie la protejarea elevilor împotriva pandemiei”

Conducerea Ministerului Educației a găsit formula optimă pentru ca anul școlar să fie dus la bun sfârșit în cele mai sigure condiții de protecție sanitară pentru elevi. Structura anului școlar a fost modificată astfel încât cursurile se vor încheia în 25 iunie, iar semestrul al II-lea va avea 16 săptămâni, față de 17 stabilite inițial. În noua organizare, elevii au vacanță până în 4 mai, cu excepția claselor terminale. Scurtarea semestrului doi a fost imperios necesară pentru controlul efectelor pandemiei, însă materia de studiu pierdută va fi recuperată, inclusiv în această lună de vacanță.

Consider că decizia cea mai importantă a conducerii Ministerului Educației este aceea de nu închide școlile într-o perioadă complicată, când numărul îmbolnăvirilor crește alarmant. Activitățile de recuperare a materiei de studiu vor fi permanente pe durata vacanțelor, cu elevii în clase în toate localitățile cu incidența de până la 6/1.000 de locuitori. Astfel, vor fi eliminate treptat decalajele apărute în ultimul timp, din cauza cursurilor online.

Îmbucurător este faptul că, în plină pandemie, strategia guvernamentală a educației naționale a fost agreată de toți cei implicați, de la părinți la cadre didactice. Desigur, va urma o perioadă de acumulări intense, având în vedere apropierea finalului de an școlar, însă este foarte bine că școala se face în continuare, iar unitățile nu vor fi închise dacă situația epidemiologică nu o impune. Am observat că în școli se respectă regulile de protecție împotriva îmbolnăvirilor, mult mai riguros față de alte spații publice, iar aceasta demonstrează interes și cooperare din partea tuturor celor implicați.

Ca parlamentar și părinte, apreciez demersurile factorilor decizionali din domeniul educației de a asigura un mediu propice pentru ca elevii să nu rămână în urmă cu procesul educațional, precum și capacitatea remarcabilă de adaptare a elevilor la noile metode de predare și desfășurare a cursurilor în format online. Educația nu te îmbolnăvește, educația te ajută să te protejezi, învățând să respecți regulile, înțelegând contextul și acționând în beneficiul societății! Sunt încrezătoare că anul școlar va fi finalizat cu succes, iar cu cât eforturile vor fi mai mari, cu atât va fi mai mare satisfacția și mulțumirea tuturor!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS