<
Actualitate

Cristina Burciu: Procesul de redimensionare a structurilor educaționaleva conferi sustenabilitate sistemului  

Reorganizarea inspectoratelor şcolare este în atenția conducerii PNL a Ministerului Educației, însă acest proces trebuie să parcurgă o serie de etape, pentru a fi realizat în cele mai bune condiții. Această acțiune constituie o operațiune complexă, ce va fi derulată în conformitate cu noile legi care grevează învățământul românesc, astfel încât să fie sustenabilă pentru întregul sistem și să aducă plus valoare incontestabilă.

Demersul menționat este în curs de analiză de către specialiștii din ministerul de resort, în colaborare cu partenerii internaționali. Se lucrează la o serie de analize care să cuantifice impactul legilor educaţiei asupra sistemului, în integralitatea sa, astfel încât decidenții să poată estima cu acuratețe efectele pozitive aduse de această reformă.

În prezent, procedurile de reorganizare se derulează în colaborare cu doi parteneri internaționali, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), printr-un proiect finanţat de Comisia Europeană, și Banca Mondială. Cele două instituții asigură asistența tehnică și analizelede specialitate referitoare la consecințele prevederilor legilor educaţiei, precum şi a modului în care se vor produce efectiv schimbările.

Consider îmbucurător faptul că ministrul liberal al Educației dorește să se asigure în mod ferm asupra viabilității tuturor reorganizărilor structurilor învățământului din teritoriu, astfel încât toate modificările survenite să fie sincronizate cu ultimele noutăți legislative, dar și cu prevederile directivelor europene de profil.

Sunt convinsă că decidenții guvernamentali liberali responsabili de destinele educației naționale vor identifica soluțiile optime privind simplificarea și eficientizarea sistemului de învățământ, la toate nivelurile, astfel încât să influențeze pozitiv întregul proces, prin creșterea calității generale și individuale a beneficiarilor, atât a elevilor, cât și a cadrelor didactice.

Deputat PNL Cluj,

CRISTINA BURCIU

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS