<
Actualitate

Cristina Burciu: Politici de dezvoltare pentru creșterea economică sustenabilă, reducerea inegalităților și îmbunătățirea calității vieții românilor  

Statul român, prin ministrul PNL al Finanțelor, a parafat un acord de colaborare cu Banca Mondială, în vederea implementării politicilor de dezvoltare privind managementul fiscal și evoluția verde a țării noastre.

Documentul prevede susținerea financiară în valoare de 600 milioane euro a României din partea Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, pentru adoptarea unor ample reforme structurale, absolut necesare modernizării infrastructurii și, implicit, a creșterii nivelului de trai a populației.

Acordul include condiții menite să promoveze dezvoltarea durabilă și incluzivă, prin politici destinate reducerii inegalităților, îmbunătățirea accesului la servicii publice de calitate, inclusiv în educație și sănătate, dar și promovarea unei evoluții regionale echilibrate.

Finanțarea are ca obiective primordiale consolidarea managementului fiscal, a incluziunii și a investițiilor publice verzi, acțiunile vizând realizarea unor etape indispensabile ale reformei fiscale și a pensiilor. Un alt scop al acordului este majorarea finanțărilor private pentru tranziția verde, prin investiții relevante în energia regenerabilă, energia eoliană offshore, transport și parteneriate publice – private.

Parteneriatul dintre România și Banca Mondială reprezintă un factor esențial în aplicarea tuturor punctelor de convergență pe care țara noastră trebuie să le îndeplinească, în scopul optimizării rezilienței presupuse de noile circumstanțe determinate de efectele schimbărilor climatice.

Consecințele acestui acord se vor transpune iremediabil și în maximizarea colectării veniturilor la bugetul de stat, dezvoltarea investițiilor legate de transportul și stocarea energiei, precum și emiterea unor emisiuni de obligațiuni dedicate stimulării energiei verzi. Totodată, vor fi majorate exponențial investițiile referitoare la eficiența energetică, atât pentru industrie, cât și cele destinate instituțiilor publice, urmând a fi stabilite cu claritate standardele aferente implementării instrumentelor financiare verzi, susținătoare a deciziilor privind consolidarea și prioritizarea eficienței energetice a României.

Nu în ultimul rând, România va face pași semnificativi în multiplicarea parcurilor eoliene offshore pentru producerea de energie electrică regenerabilă, în zona economică exclusivă românească a Mării Negre.

Acordul de finanțare semnat de România va avea un rol hotărâtor în realizarea reformelor structurale și a politicilor fundamentale pentru creșterea economică și dezvoltarea durabilă, urmând să amelioreze cadrul instituțional și de reglementare al țării.

Sunt încrezătoare că finanțările vor fi folosite eficient pentru susținerea stabilității macroeconomice, aspect crucial în vederea atragerii de investiții străine și câștigarea încrederii piețelor financiare. Aceasta poate implica măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, consolidarea fiscală și gestionarea eficientă a datoriei publice.

Consider apreciabil potențialului evoluționist al țării noastre în ceea ce înseamnă ameliorarea sustenabilității fiscale pe termen lung și optimizarea eticii care guvernează sistemul public de pensii.

În concluzie, acordul este un pas semnificativ în direcția modernizării economiei și instituțiilor, iar implementarea eficientă a reformelor va conduce la o creștere economică sustenabilă, reducerea inegalităților și îmbunătățirea calității vieții românilor.

 

Deputat PNL Cluj,

CRISTINA BURCIU

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS