„Una dintre prioritățile Guvernului condus de premierul liberal Nicolae-Ionel Ciucă este asigurarea celor mai bune condiții pentru începerea noului an școlar. În acest sens, toți cei implicați în organizarea educației naționale au avut, în ultimele zile, o serie de consultări, astfel încât anul școlar 2022-2023 să debuteze ireproșabil. În prezent, există o serie de proiecte guvernamentale destinate modernizării învățământului românesc, precum și de sprijinire a comunităților locale, care au în gestiune unitățile școlare. Se încearcă astfel eliminarea disfuncționalităților existente până acum, îndeosebi cele referitoare la lipsa autorizațiilor sanitare de funcționare a școlilor, precum și cele legate de facilitarea accesului elevilor la cursuri.
Modernizarea și renovarea unităților școlare se realizează atât din fonduri naționale, cât și europene, iar în ultima perioadă s-au realizat investițiile așteptate de către reprezentanții din învâțământ. Nu în ultimul rând, sunt în plină desfășurare discuțiile autorităților abilitate din cadrul Guvernului referitoare la implementarea unei proceduri unitare de decontare pentru transportul elevilor. România educată înseamnă șanse egale la educație pentru toți copiii, fapt pentru care, în cel mai scurt timp, va fi prezentată o soluție clară pentru rezolvarea acestei probleme.
Consider că anul școlar care începe astăzi este unul de referință pentru educația națională și viitorul copiilor noștri. După doi ani de pandemie, în care s-au făcut eforturi deosebite, atât de către dascăli, cât și de către părinți, pentru ca elevii să parcurgă în totalitate materiile și să nu rămână în urmă cu pregătirea, se pare că vom avea parte de un an școlar integrat, având cursurile efectuate în unitățile de învățământ. Revenirea la normalitate este un aspect pozitiv pentru dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a copiilor noștri. Din această perspectivă, urez mult succes tuturor în noul an şcolar, elevi, dascăli, părinţi, bunici, directori, autorităţi locale!”