Construirea și modernizarea unităților de învățământ, pași concreți pentru instituirea conceptului de „școală verde”
Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă este preocupat îndeaproape de inițierea strategiilor și politicilor publice generatoare de investiții majore în educația națională, astfel încât infrastructura învățământului să se modernizeze permanent.
În acest sens, Ministerul Educației a lansat în procedură de consultare publică Ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte „Construirea și dezvoltarea unei rețele pilot de școli verzi”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15 Educație.
Programul investițional este unul amplu, cuprinzând două subcomponente, respectiv reabilitarea energetică și construcții noi, alocarea financiară totală ajungând la 225 milioane de euro.
Astfel, reabilitarea energetică presupune lucrări complexe de renovare ale unităților de învățământ existente, atât din mediul rural, cât și urban, pe o suprafață de 300.000 metri pătrați: izolație termică, panouri solare, laboratoare de științele naturii, spații verzi, facilități pentru colectarea selectivă a deșeurilor.
Programul urmărește reducerea consumului de energie pentru încălzire, cu cel puțin 50%, comparativ cu consumul anual de energie înregistrat pentru încălzire înainte de renovarea clădirii. Unitățile școlare astfel modernizate vor intra în rețeaua școlilor verzi, investiția pe acest segment fiind de 150 milioane de euro.
Pentru componenta de construcții, proiectul investițional constă în construirea unei suprafețe totale de 46.400 metri pătrați. Aceste școli verzi noi vor fi edificate cu materiale de construcție verzi, în zonele țării care înregistrează o creștere demografică majoră. Investiția, în valoare de 75 de milioane euro, va urmări, de asemenea, realizarea unei ventilații optime și reducerea costurilor de funcționare și a emisiilor de dioxid de carbon.
Unitățile administrativ-teritoriale vor putea accesa aceste granturi, pentru reabilitarea unităților de învățământ existente și pentru construirea unor noi unități de învățământ.
Conceptul de „școală verde” nu se rezumă doar la modernizarea infrastructurii educaționale, ci în noile unități modernizate sau nou construite va fi promovată educația pentru sustenabilitate, printr-o serie complexă de activități practice, realizate împreună cu comunitățile din care școlile fac parte.
Astfel, elevii vor fi mai motivați și implicați în tot ceea ce înseamnă grija și protecția mediului, în cadrul implementării unor programe școlare în care să deprindă principiile dezvoltării sustenabile.
Consider apreciabilă această investiție în școli verzi, din perspectiva faptului că vor fi reabilitate și construite unități educaționale racordate la standardele europene în materie, cu convingerea că învățământul românesc este capabil de progrese remarcabile în viitor.
Deputat PNL Cluj, CRISTINA BURCIU