<
Actualitate

Cristian Matei, primarul municipiului Turda, la celebrarea Zilei Armatei Române: “Dragi turdeni, 

Ziua de 25 octombrie este ziua în care toată recunoștința noastră se îndreaptă atât spre instituția Armatei Române, dar și spre toți militarii români care cu inima deschisă au depus jurământul pentru apărarea țării noastre.

Devotamentul, onoarea, iubirea față de țară și neam a militarilor noștri au pus bazele unei instituții pe care de la mic la mare o respectăm și iubim cu toții.

Acum 77 de ani, pe data de 25 octombrie se încheiau luptele eroice purtate de armata română pentru eliberarea deplină a teritoriului naţional de sub ocupaţia horthysto-fascistă.

Victoria poporului român de atunci dovedește încă o dată ceea ce armata a facut pentru istoria țării, dar și pentru ca noi toți să ne bucurăm astăzi de o țară liberă.

Desigur, ar fi prea puțin să ne referim doar la acea victorie deoarece de-a lungul timpului, armata română a participat și la alte misiuni pe care le-a încheiat cu succes și care ne-au adus respectul altor state.

Din păcate, victoriile au presupus de multe ori și jertfa militarilor căzuți la datorie, răniți sau dispăruți în misiuni. Astfel, ne rugăm astăzi pentru acești eroi ai țării noastre care sub deviza Onoare și Patrie și-au îndeplinit misiunea nobilă de a apăra unitatea națională şi integritatea teritorială a statului român!

Dragi militari, cu mândrie și respect, vă mulțumim pentru dedicarea de care dați dovadă și vă urăm succes în toate misiunile viitoare.

La mulţi ani Armatei României!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS