<
Actualitate

Cristian Matei, despre restaurarea Castrului Roman: „Circuitele turistice fac parte din strategia Turzii”

Unul dintre proiectele turistice importante pentru municipiului Turda a mai făcut un pas important privind punerea în valoare. Astfel, la conferința de presă susținută de edilul Turzii- Cristian Matei, Ana Maria Moldovan- proiectant general și Codruța Bungărdean- șef Serviciu Finanțări Externe și Relații Internaționale, s-au discutat aspecte importante menite să informeze cetățenii despre proiectul „restaurarea, punerea în valoare și introducerea în circuitul turistic a Castrului Legiunii V Macedonica, Potaissa-Turda”.

Acest proiect finanțat din bani europeni, însă și din bugetul local, se dorește a fi un nou brand turistic alături de Salina Turda. Valoare totală a proiectului este de 5 milioane euro.


„Investiția nu este mică, s-au făcut eforturi până s-a ajuns aici, nu vom lăsa această investiție de izbeliște. Este foarte important să punem în valoare ceea ce intemperiile și anii au distrus. Poate fi momentul ca noi să fim care încercăm, să punem, să reconstruim puțin din ceea ce a fost la vremea respectivă. Eu nu pot decât să fiu mândru de ceea ce se realizează, de faptul că într-un timp atât de scurt am ajuns aici încât să discutăm de împrejmuirea a 32 de ha. Trebuie să ne gândim și la întreținerea acestui edificiu fiindcă costurile mari sunt la întreținere. Va fi și o taxă de intrare care va figura cel puțin o parte din cheltuielile de întreținere. În rest, o să ne străduim ca tot ceea ce edificăm în acești ani pe teritoriul Turzii, să fie foarte bine întreținut.
Circuitul turistic este într-o continuă schimbare. Circuitele turistice fac parte din strategia Turzii. Noi avem o strategie aprobată de consiliul local, iar în acest moment este în lucru noua strategie a Turzii cu noile 37 de noi proiecte de anvergură mare pentru municipiului Turda, pe care țin cu tot dinadinsul să le realizăm, fiindcă în momentul în care aceste proiecte vor fi edificate, Turda va fi la alte cote. Cine nu a văzut Turda de 8 ani nu o să o mai recunoască. Partea turistică și partea sportivă a Turzii sunt poli de dezvoltare.”, a declarat edilul municipiului Turda, Cristian Matei.


Scurt istoric

Castrul Roman Potaissa este cel mai important monument istorico-arheologic din zonă. Cu o imensă valoare pentru patrimoniul național, castrul a aparținut Legiunii a V-a Macedonica, fiind construit în anul 168, în timpul împăratului Marcus Aurelius.

Din punct de vedere al dimensiunii, castrul avea capacitatea de a adăposti în jur de 5.000 de militari. La construcția zidurilor Castrului Roman au folosit rocile extrase din mai multe cariere din împrejurimi, acestea având o grosime cuprinsă între 1,7 – 2 m.

Ruinele Castrului au rezistat până târziu în Evul Mediu. Apoi, pietrele fasonate au fost folosite pentru construcția a numeroase biserici și alte clădiri din centrul Turzii. În castru au fost descoperite mai multe obiecte vechi – piese arhitectonice, sculpturi, mozaicuri, inscripții în piatră, monede, obiecte mărunte – acestea găsindu-se acum în diferite colecții și muzee din țară, printre care și în Muzeul de Istorie Turda, sau din străinătate, majoritatea la Budapesta și Viena.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS