După ce la alegerile locale din septembrie în comuna Ceanu Mare, candidatul PMP la funcția de primar, Virgil Păcurar a câștigat alegerile în fața fostului primar, Liliana Moldovan, cu 657 de voturi din totalul de 1825 voturi exprimate, miercuri, 25 noiembrie a avut loc ședința de Consiliu Local în care s-a ales viceprimarul comunei Ceanu Mare pentru următorii patru ani.
Astfel, propunerea venită din partea primarului ales, Virgil Păcurar a fost Cornel Crișan, consilier local ales pe listele PMP.
Acesta a obținut 13 voturi și a devenit noul viceprimar al comunei Ceanu Mare.
Consiliul Local Ceanu Mare este format din câte cinci consilieri PMP și PNL, doi consilieri PSD și un consilier din partea Pro România.