Unul dintre cei mai iubiți interpreți de muzică populară, Cosmin Mocean, lansează un nou hit. De această dată, „omul cu berile” schimbă puțin placa și lansează una dintre melodiile care va „rupe” cu siguranță la evenimentele care bat la ușă. Cosmin a conceput melodia „Visul” încă din 2018, însă cum orice melodie cântată cu patos de maestrul Mocean are videoclip, schița din 2018 nu bătea cu imaginația lui în acel moment. Ei bine, a venit 2020, pandemia, momentele de inspirație, iar Cosmin Mocean a conceput, alături de Beni Gălățeanu, un videoclipul minunat filmat în apropiere de Cluj, pe dealurile Ciurilei. Premierea clipului o să fie joi, 18 iunie, la orele 18.00, pe canal de YouTube Cosmin Mocean. Dacă nu v-ați abonat… puteți să o faceți mai jos.
https://www.youtube.com/user/MoceanCosmin
Oricum, mai sunt câteva ore până la lansare, însă am vrut să vedem de unde a pornit acest clip și… cui îi este dedicată melodia. Așadar… l-am intervievat pe Cosmin Mocean.
Adrian Soporan: Cum a apărut acest cântec?
Cosmin Mocean: Acest cântec a apărut undeva prin anul 2018… dintr-o întâmplare. Lucram la un alt cântec, la studioul de înregistrări și într-o pauză am început să fredonez aceasta linie melodica, venea de undeva din mintea mea. Mi-a plăcut și împreună cu Robbeo (orchestratorul), am înregistrat atunci o schița iar în scurt timp a devenit un proiect. Au venit și versurile, nu a fost greu deloc pentru că, având în vedere tema cântecului care este “Visul “, m-am jucat cu imaginația. Cântecul a fost înregistrat la scurt timp dar am avut bătăi de cap cu videoclipul care așa cum arăta prima schița a regiei, mi-a fost imposibil să o realizez.
După ceva vreme am schimbat regia videoclipului iar cu ajutorul prietenului meu videograf Beniamin Gălățeanu și a celor doi actori Sorana Cenan și Vlad Trif, am reușit să ducem proiectul la bun sfârșit .
Sper din tot sufletul să aibă priză la public pentru că au fost multe piedici în realizarea lui.
A.S.: Este un alt gen decât ceea ce cânți tu…
C.M.: Nu aș vrea să spun că este un alt gen față de ceea ce cânt… poate ar suna mai bine dacă am spune că este un alt gen față de cel cu care am obișnuit publicul. Dar eu de-a lungul timpului am mai cochetat cu alte genuri muzicale: rock, dance, etno-dance. Obișnuiesc să mai fac câte o surpriză publicului. De exemplu piesa “Am ales” este o baladă rock .
A.S.: Cui îi este dedicată melodia?
C.M.: Având în vedere că este relatat un episod dintr-o poveste de dragoste, altfel… ”Visul “ am să îl dedic tuturor celor care simt în suflet iubire pentru cineva. Astfel de vise, bântuie somnul celor îndrăgostiți. Visele, chiar dacă le tratam ca pe niște iluzii, ele fac parte din viața reală, au legătura cu emoțiile, cu bucuriile, cu temerile noastre. Cu siguranță toți cei care au trecut prin emoțiile dragostei, au avut la un moment dat somnul tulburat de un vis ca cel din povestea mea iar atunci când au deschis ochii, au suflat ușurați spunând: “A FOST DOAR UN VIS “
Noi așteptăm cu interes melodia și clipul, dar ceva în noi spune că o să fie ceva inedit!