Lupta politică se răsfrânge și asupra populației, doar că unii iau ad-litteram acest lucru. Cortul Partidului Mișcare Populară amplasat într-un punct aglomerat din Cluj-Napoca a fost vandalizat și în această campanie. Anul trecut, în campania de promovare a referendumului pentru familie, cortul PMP Cluj a fost tăiat și mâzgălit. Se pare că și în campania aceasta, concurenții politici ai Partidului Mișcarea Populară se simt amenințați de avântul pe care acest partid îl capătă în Cluj.
„Gestul este primitiv, desigur dar și o dovadă de intimidare. Avem un candidat atât de puternic la prezidențiale în figura lui Theodor Paleologu încât singura metodă de a ne ține piept este să vandalizezi, și nu să te prezinți la dezbatere. Theodor Paleologu intimidează prin istețimea sa; în mod natural, electoratul care își dorește un președinte potrivit, va vota Paleologu, iar cei care vor să se reducă la gesturi de vandalizare vor vota orice altceva, dacă se prezintă la vot,” declară senatorul Vasile-Cristian Lungu, președinte PMP Cluj.
Cortul PMP Cluj îl promovează pe candidatul la funcția de Președinte al României diplomatul Theodor Paleologu care s-a detașat față de grupul candidaților la prezidențiale prin trăsăturile sale de intelectual și om de dreapta-conservatoare. Banner-ele de susținere ale candidatului PMP au fost mâzgălite și tăiate după nici două săptămâni de la instalarea cortului. Președintele PMP Cluj, senatorul Vasile-Cristian Lungu a depus și data trecută o plângere la poliție în vederea identificării făptașilor. „Astfel de gesturi, tipic golanilor nu arată decât că suntem încă o societate care în loc să-și manifeste dreptul la democrație prin vot, o exprimăm prin libertatea de distrugere a bunurilor altora.”, a mai afirmat senatorul Lungu.