Pe sub cetini vechi de brad, trecea voios Copilăria
Cu noi vin florile la munte
Și nopțile cu stele multe,
Cu noi vin calde ploi
Și veselia în culori.
În perioada 15-20 iulie, Simona Șandor, profesor la Palatul Copiilor Cluj – Structura Câmpia Turzii, a organizat o tabără de vacanță la Băișoara, pentru 29 de copii, cu vârsta cuprinsă între 7-13 ani, însoțiți de doamnele: Aurora Ceclan, cadru didactic la Lic. Teoretic ”Pavel Dan”, Alina Bolboacă și Geta Suciu de la instituția organizatoare.
”La sosire în tabără, copiii au primit fiecare câte un portofoliu conținând regulamentul de tabără, programul pe zile și un jurnal în care să noteze și să ilustreze impresii de la activitățile cotidiene. În prima zi, tabăra ne-a întâmpinat cu prietenie. Timizi la început, ne-am familiarizat cu locurile și cu camerele. Brazii tăcuți ne priveau din înălțime participând parcă la jocurile copiilor.
Soarele ne mângâia fruntea cu broboni de sudoare, iar norii curgeau liniștiți pe întinderea albastră. Aici am găsit tinerețea fără bătrânețe, bine ascunsă în tăinicia munților. Au fost nelipsite serile de lectură, concursurile, carnavalul și discoteca, focul de tabără. Dintre concursuri amintim ”Cea mai frumoasă ramă fotografică”, ”Cel mai reușit jurnal”, ”Cel mai expresiv poster”, ”Cea mai ordonată cameră”, competiții sportive pe grupe, sau individuale. Cel mai mult le-au plăcut copiilor drumețiile pe sub cetina brazilor bătrâni, la cules de afine și frăguțe. Copiii s-au simțit bine, au socializat și au legat prietenii, au petrecut timp împreună în mijlocul naturii și au beneficiat din plin de aerul ozonat al muntelui.
S-au implicat în multe activități educative și concursuri finalizate cu premii dulci și diplome. Le mulțumesc colegelor, care m-au însoțit în aceast demers educativ, pentru profesionalismul didactic de care au dat dovadă. Le mulțumesc părinților pentru încrederea acordată și, nu în ultimul rând, le mulțumesc copiilor pentru veselia molipsitoare și în permanență la cote maxime.
Dragi copii și părinți, nu uitați: Clubul Copiilor este alternativa timpului liber. Vă așteptăm din toamnă la cercurile noastre și, de ce nu, la o nouă tabără la Băișoara.” (Simona Sandor).