În perioada 19 – 20 aprilie a.c, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Politie Județean Cluj – Serviciul de Ordine Publică – Biroul pentru Protectia Fondului Forestier si Piscicol, alături de cei ai Poliției municipiului Turda și orașului Huedin, cu sprijinul specialiștilor silvici din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, au acționat pe linia prevenirii si combaterii faptelor ilegale din domeniul silvic.
Au fost derulate controaleîn municipiul Cluj-Napoca, dar și în comunele Băișoara, Petreștii de Jos și Poieni, atât în traficul, cât și la sediile unor operatori economici de profil.
În urma activităților desfășurate au fost aplicatepatru sancțiuni contravenționale, conform prevederilor Legii nr.171/2010, cu amenzi în valoare totală de 8.000 de lei, fiind totodată dispusă confiscarea cantității de 17.4 mc de material lemnos, în valoare de 10.000 lei.