Consiliul Județean Cluj a decontat achiziția a 11 aparaturi și echipamente medicale pentru Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca, unitate sanitară aflată în subordinea Ministerului Sănătății.
Valoarea noilor dotări este de 300.000 de lei. Banii special alocați în acest scop din bugetul propriu al Consiliului Județean Cluj au fost utilizați pentru dotarea cu un aparat pentru sigilarea instrumentarului în vederea sterilizării cu imprimantă încorporată, precum și cu cinci ansambluri pat cu accesorii.
De asemenea, din bugetul alocat de forul administrativ județean au mai fost achiziționate o consolă pentru litotripsie intravasculară, un injectomat compatibil cu RMN și trei dulapuri de transport.
Biroul de presă
13 ianuarie 2021