<
Actualitate

Concursul – Expoziţie “Prietenii Pământului”, ediţia a VI-a 2019, la Şcoala Gimnazială “Mihai Vodă”, com. Mihai Viteazu

În perioada octombrie 2018 – iunie 2019 s-a desfăşurat în Şcoala Gimnazială “Mihai Vodă” com. Mihai Viteazu jud. Cluj Expoziţia- Concurs “PRIETENII PĂMÂNTULUI”, ediţia a VI-a, cuprinsă în Calendarul Activităţilor Educative Regionale şi Interjudeţene la poziţia 726. Coordonatorul proiectului este prof. înv. primar Bereş Aurelia. Comisia de organizare este formată din: director prof. Arion Daniela Maria, director adjunct prof. Gombasi Gabriela, prof. înv. primar Pop Anca-Ioana , prof. Babaioana Ella, prof. Toader Olga, prof. Suciu Mihaela, prof. Domokos Anca-Rozalia, prof. înv. primar Făgădar Klara- Katalin, prof. înv. primar Sicoie Angela, prof . înv. primar Zăhan Natalia, prof . înv. preșcolar Costea Cristina.


Expoziţia Concurs a fost parte a unui proiect mai amplu, cu acelaşi nume având ca parteneri Primăria Mihai Viteazu, Asociaţia ”Pro Şcoala”, Centrul de colectare selectivă ”Eco 5 Ardeal SRL” şi şcolile participante la concurs din 20 de judeţe. Proiectul a cuprins 4 activităţi principale:
1.Prezentarea proiectului “Prietenii Pământului” în comunitatea locală şi în şcoli din alte judeţe (noiembrie-decembrie 2018). Activitatea a presupus întocmirea documentaţiei specifice, prezentări Power-point, promovarea proiectului pe site-ul “didactic.ro”, precum şi pe facebook şi încheierea parteneriatelor.


2.“Prietenii naturii” – activităţi ecologice (ianuarie-aprilie 2019). În cadrul acestei activităţi, în fiecare şcoală participantă s-au desfăşurat acţiuni de promovare a comportamentelor ecologice. S-au realizat lucrări artistico-plastice, carnavale cu materiale reciclabile, activităţi de ecologizare, plantare de pomi, diferite experimente de cercetare a mediului.
3.Expoziţia-Concurs “Prietenii Pământului” (martie-iunie 2019), activitatea principală a proiectului, s-a adresat preşcolarilor, elevilor din ciclul primar şi gimnazial şi a cuprins următoarele secţiuni: “creaţie plastică” (desen, pictură), “creaţie literară”, “colaj/poster” şi “machete”. Au participat cu lucrări 400 de elevi, îndrumaţi de 93 cadre didactice din 20 judeţe. Lucrările elevilor au fost expuse pe coridoarele şcolii, putând fi admirate de elevi, părinţi, cadre didactice şi toţi vizitatorii şcolii.


4.“Fii şi tu prietenul Pământului” – diseminare (mai-iunie 2019). Rezultatele proiectului au fost diseminate în toate unităţile şcolare participante. Activităţile de promovare, mediatizare şi diseminare au constat în prezentarea în cadrul Consiliului Profesoral şi a lectoratelor cu părinţii, informarea celorlalţi elevi din şcoală, a celorlalte cadre didactice, a membrilor comunităţii locale, miniexpoziţii cu materiale publicitare şi rezultate obţinute, popularizarea pe didactic.ro şi facebook, premierea elevilor în cadrul festivităţilor de încheiere a anului şcolar.
Activităţile din cadrul proiectului s-au derulat cu scopul de a determina elevii să-şi reconsidere stilul de viaţă în raport cu lumea înconjurătoare, să acţioneze responsabil pentru protejarea mediului natural, în calitate de principali beneficiari.
În urma Expoziţiei – Concurs “Prietenii Pământului”, juriul format din echipa de organizare a concursului a acordat elevilor premii şi diplome de participare, iar cadrelor didactice adeverinţe de participare şi îndrumare a preşcolarilor şi elevilor.

Prof. Babaioana Ella Alexandrina

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS