Portar – 1 post, durată nedeterminată
Condiţii specifice de participare
– studii generale sau liceale
– curs pază
– atestat agent de pază, eliberat conform prevederilor legii 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor
– minim 1 an vechime specialitatea studiilor necesare ocupării postului
Concursul este organizat conform prevederilor HGR 286/2011, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.
Poate participa la concurs persoana care îndeplineşte condiţiile generale stabilite prin art. 3 din HGR 286/2011. Proba scrisă se va susţine în data de 12 IUNIE 2017, orele 11,00 la sediul institutiei, interviul urmand sa se desfasoare in data de 13 iunie 2017 la ora 11 la sediul institutiei.
Dosarele se depun la sediul Teatrului Aureliu Manea Turda, Str Republicii, nr. 52, secretariat până la data de 31 mai 2017, orele 13. Dosarele se vor verifica de către comisia de concurs iar rezultatele selectării dosarelor se vor afişa pe site şi la sediul instituţiei.
Informaţii suplimentare şi bibliografia necesară se pot obţine de la Compartiment contabilitatea, resurse umane, achiziţii publice, telefon 0264-311952.
MANAGER CĂTĂLIN GRIGORAŞ