Concurs de desene organizat de Ziua Internațională a Apei
Ziua Mondială a Apei este celebrată pe 22 martie în fiecare an. Este un eveniment anual al Organizatiei Națiunilor Unite, început în 1993, care sărbătorește apa și crește gradul de conștientizare a celor două miliarde de oameni care trăiesc în prezent fără acces la apă potabilă.
Un obiectiv central al Zilei Mondiale a Apei este de a inspira acțiunile Obiectivului de Dezvoltare Durabilă 6 (Sustainable Development Goal): apă și canalizare pentru toți până în 2030. În 2023, Ziua Mondială a Apei este despre Accelerarea Schimbării, o temă care îi îndeamnă pe toţi să ia atitudine, pentru că doar împreună poate fi rezolvată criza apei și a sanitației existente la nivel global.
„Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” este conceptul propus anul acesta de Organizația Națiunilor Unite, inspirat dintr-o veche poveste a unei păsări Colibri și subliniază importanța modului în care se poate reacționa la o criză.
Pentru a marca Ziua Mondială a Apei, Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu” Turda în colaborare cu Școala gimnazială ”Teodor Murășanu” Turda au adresat o invitație elevilor din ciclul primar al școlii să intre în lumea minunată a culorilor și să-și exprime în mod artistic percepția față de rolul pe care apa îl are în viața de zi cu zi. Concursul face parte din seria de activități cuprinse în Parteneriatul ”Civism, educație și implicare” pe care Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu” Turda și Școala gimnazială ”Teodor Murășanu” Turda l-au încheiat împreună în acest an școlar.
La concursul organizat cu acest prilej au participat 140 de desene realizate de copii din clasele pregătitoare, clasele I, a II-a și a III-a.
În urma jurizării, la concurs s-au acordat 11 premii. Premiul I a fost obținut de Rebecca Vancea, clasa a III-a A. Brustur Sara (clasa pregătitoare C), Jișa Carina Maria (clasa a II-a C) și Mărie Mihai (clasa a II-a A) au primit Premiul II. Mocan Vlag (clasa I D), Mihai Szanto (clasa I A) și Zacaciurin Eva (clasa pregătitoare C) au primit Premiul III. Au fost recompensați cu mențiuni Bucur Rebeca (clasa a III-a C), Andreica Bianca (clasa I A), Papai Ingrid Sabina (clasa a II-a B) și Rus Mira Alisa (clasa a II-a B). Organizatorii felicită câștigătorii și cadrele și mulțumesc tuturor participanților!
Festivitatea de premiere va avea loc în data de 4 Aprilie a.c. la sediul central al Școlii gimnaziale ”Teodor Murășanu” Turda, de la ora 12.
Daniela Deac
Tel: 0745.64.66.64 E-mail: bmtmturda@yahoo.com
Biblioteca Municipală “T Murăşanu” Turda